Cota de popularitate a președintelui francez Emmanuel Macron și cea a premierului său Edouard Philippe au înregistrat un puternic regres în luna iulie, conform barometrului YouGov din august, realizat pentru publicațiile Le Huffington Post și Cnews, potrivit Agerpres. Astfel, pentru președinte, aceasta înseamnă o scădere cu 7 puncte procentuale, de la la 43% la 36% opinii favorabile, la finalul unei luni complicate pentru șeful statului francez, scria ieri Le Soir.
Scăderea bugetului destinat Apărării, plecarea șefului Statului Major al armatei, cacofonia din parlament: Macron a văzut polemicile înlățuindu-se și vara nu i-a fost deloc ușoară. Situația nu este mai îmbucurătoare pentru premierul Edouard Philippe, a cărui cotă de popularitate a scăzut cu două puncte procentuale, ajungând la 37% opinii favorabile, depășind cu puțin pe cea a locatarului de la Palatul Elysee.
Guvernul a fost, de asemenea, sancționat. Cu 33% de opinii favorabile, echipa guvernamentală pierde 5 puncte procentuale în raport cu luna trecută. Simpatizanții de centru sancționează cel mai dur actvitatea guvernamentală (-13 puncte procentuale).
Doar mai puțin de o treime dintre francezi (36 %,—9 puncte) estimează că guvernul „merge face progrese și propune măsuri moderne”, că „se adresează întregii populații, nu doar electoratului său” (35%,—8 puncte) și că este „compus din persoane competente” (32%,—8 puncte).