Cătălin Octavian Măguleanu este noul președinte-director interimar al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, începând din 7 august a.c., potrivit unui ordin al CNAS. Acesta lucrează de mai mulți ani în cadrul instituției, iar din 2014 și până la noua numire deținuse funcția de director executiv în cadrul Direcției Economice. Cătălin Octavian Măguleanu va deține noua funcție de conducere până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post. Fostul președinte director interimar, Mihai Simona, a preluat funcția de director executiv în cadrul Direcției Economice. Printre atribuţiile principale ale Casei de Asigurări de Sănătate Prahova se regăsesc: colectarea contribuţiilor la fondul de sănătate pentru persoanele fizice; înregistrarea datelor referitoare la asiguraţi și comunicarea lor la CNAS; optimizarea colectării contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru fond; oferirea de informaţii, consultanţă, asistență în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale; negocierea, contractarea şi decontarea serviciilor medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru; monitorizarea numărului serviciilor medicale furnizate şi a nivelului tarifelor acestora; aplicarea prevederilor din documentele internaţionale în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii etc.