Ciclistul spaniol Samuel Sanchez Gonzalez a fost depistat pozitiv cu GHRP-2, un secretagog al hormonului de creştere, la un test antidoping efectuat pe 9 august 2017, a anunţat Uniunea Internaţională a Cicliştilor (UCI), pe site-ul oficial. „Uniunea Internaţională a Cicliştilor anunţă că ciclistul spaniol Samuel Sanchez Gonzalez a fost depistat pozitiv cu GHRP-2, după analiza unei probe colectate pe 9 august 2017. Controlul antidoping a fost efectuat de către Fundaţia Antidoping a Ciclismului (CADF)”, se arată în comunicatul postat de cei de la UCI pe site-ul oficial. Sportivul are dreptul să ceară să-i fie prelevată proba B. Samuel Sanchez Gonzalez a fost suspendat provizoriu până va fi judecat cazul. GHRP-2 este un secretagog al hormonului de creştere, care stimulează corpul să elibereze hormon de creştere. Este un analog sintetic al grelinei. Ca şi grelina, stimulează secreţia de somatotropi din glanda pituitară anterioară. Tot ca şi grelina, este sinergetic cu hormonul endogen (secretat de corp) numit GHRH (hormonul care eliberează hormon de creştere) dar şi cu variantele sintetice ale GHRH precum Geref sau GRF (1-29). Samuel Sanchez Gonzalez este campion olimpic în 2008, la Beijing. În cariera sa, acesta a mai câştigat tricoul de cel mai bun căţărător în Turul Franţei din 2011, o etapă individuală în aceeaşi ediţie şi alte cinci etape în Tururile Spaniei din 2005, 2006 şi 2007.