Sprinterul jamaican Yohan Blake a câștigat proba de 100 m din cadrul reuniunii atletice de la Zagreb, ultima etapă a circuitului IAAF World Challenge 2017, desfășurată marți seara.
Blake, deținătorul celei de-a doua performanțe mondiale a anului (9se.90/100), s-a impus cu timpul de 10sec.05/100 în fața americanului Mike Rodgers (10sec.14/100), locul al treilea fiind ocupat de jamaicanul Asafa Powell, în 10sec.16/100.
Turcul Ramil Guliyev, cel care a câștigat luna aceasta, spre surpriza generală, titlul mondial la 200 m, s-a clasat pe locul al cincilea, în 10sec.36/100.
Vedeta serii a fost, însă, atleta croată Sandra Perkovic, „regina” indiscutabilă a probei feminine de aruncarea a discului, în care deține titlul olimpic și pe cel de campioană mondială. Ea a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Zagreb după ce a aruncat de două ori peste 70 de metri. Ea nu a reușit să doboare, însă, recordul personal de 71,41 m. Concursul masculin de săritura cu prăjina a fost dominat de americanul Sam Kendricks, campionul mondial en titre, care a semnat cu această ocazie al 13-lea său succes consecutiv, după ce a trecut peste ștacheta înălțată la 5,60 m.

Iată câștigătorii principalelor probe ale reuniunii de la Zagreb:
MASCULIN
100 m: Yohan Blake (Jamaica) 10,05
110 m garduri: Serghei Șubenkov (Rusia) 13,12
400 m: Gil Roberts (SUA) 44,94
3.000 m: Gaseleon Barega (Etiopia) 7:38,90
400 m garduri: Abderrahaman Samba (Qatar) 48.70
Lungime: Aleksandr Menkov (Rusia) 7,98 m
Prăjină: Sam Kendricks (SUA) 5,60 m
FEMININ
800 m: Ajee Wilson (SUA) 1:59,.13
3.000 m obstacole: Norah Jeruto Tanui (Kenya) 9:04,56
100 m garduri: Christina Manning (SUA) 12,.66
3.000 m obstacole: Norah Jeruto Tanui (Kenya) 9:04,56
Înălțime: Kamila Licwinko (Polonia) 1,96 m
Triplusalt: Shanieka Thomas (Jamaica) 14,45 m
Disc: Sandra Perkovic (Croația) 70,83 m
Suliță: Elizabeth Gleadle (Canada) 63,40 m