N. Dumitrescu

După ce şi-a desfăşurat activitatea, ani buni, în clădirea de pe strada Anton Pann nr. 7, din Ploieşti, din data de 10 august, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Prahova are un nou sediu. Este vorba despre cel din Bulevardul Independenței nr. 12, Ploiești, vizavi de fosta Casă a Căsătoriilor, inaugurarea având loc acum câteva zile, în prezenţa mai multor oficialităţi, inclusiv a ministrului Agriculturii, Petre Daea. Iniţial, această clădire, în care a funcţionat pe vremuri Banca Agricolă, a fost în proprietatea publică a judeţului, însă, printr-o Hotărâre de Guvern, din anul 2008, a trecut în proprietatea Ministerului Agriculturii, respectiv APIA Prahova. Având în vedere că de ani buni era nefuncţională, pentru a găzdui o nouă activitate, clădirea a avut nevoie de intervenţii serioase. Astfel, au fost efectuate lucrări de recompartimentare interioară, de consolidare, de modificare a faţadei, de refacere a finisajelor, a acoperişului, a instalaţiilor şi a branşamentelor, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 202.000 euro, bani alocaţi de către Ministerul Agriculturii, după cum ne-a declarat Ion Dilirici, directorul executiv al APIA Prahova. De menţionat că această instituţie face parte din reţeaua celor 42 de centre judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care, începând cu 1 ianuarie 2007, derulează fondurile europene pentru punerea în practică a măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură. Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune.
În acest context, trebuie menţionat faptul că APIA Prahova are mai multe centre locale: la Ploieşti (str. Anton Pann nr. 7), la Câmpina (Bulevardul Carol I), Mizil (str. Mihai Bravu), Urlaţi (str. 1 Mai), Vălenii de Munte (str. Nicolae Iorga). De precizat, la centrul local din Ploieşti se pot adresa, pentru solicitări, micii fermieri, respectiv cei care deţin suprafeţe de până la 50 de hectare, iar la noul sediu al APIA – Centrul Judeţean, marii fermieri. La nivelul judeţului Prahova au fost depuse, în cadrul campaniei 2017, 10.607 cereri unice de plată.