Dintre cele aproximativ 65.000 de persoane care au încasat un salariu lunar net de 10.000 de lei, în luna mai 2017, 16% lucrează la stat, conform informaţiilor furnizate de ANAF, la solicitarea Mediafax. “Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 a fost de: 64648. Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 în instituţiile publice a fost de: 10402. La restul angajatorilor, numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 lei în luna mai 2017 a fost de: 54246”, se arată în răspunsul Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală. Executivul intenţiona să introducă o taxă de solidaritate pentru toţi cei care încasează salarii nete de 10.000 de lei pe lună. Premierul Mihai Tudose a anunţat însă, recent, că se va renunţa la această taxă, care este prevăzută şi în programul de guvernare, fiindcă în urma simulărilor făcute s-a constatat că ”Era prea puţin pentru a face ceva şi prea mare deranjul”.