La jumătatea expoziției internaționale EXPO Astana 2017, evenimentul a ajuns la 1,5 milioane de vizitatori, a informat compania care se ocupă de EXPO 2017, informează publicația Astana Times, preluată de Agerpres.
Expoziția cu tema „Energia viitorului” se desfășoară în perioada 10 iunie — 10 septembrie 2017.
Potrivit organizatorilor, cele mai vizitate pavilioane sunt Plaza Africa, Egipt, India, Rusia, Turcia, Japonia, Arabia Saudită, Uzbekistan, Thailanda și Turkmenistan.
De asemenea, cele mai vizitate facilități ale complexului expozițional sunt Nur Alem, pavilioanele comerciale, laboratorul Shell pentru copii, parcul, Cirque du Soleil, Amfiteatrul, Zona energiei inovative și Zona de bune practici în domeniul energiei. Nur Alem, principala sferă a expoziției și, totodată, pavilionul Kazahstanului, atrage aproximativ 10.000 de vizitatori pe zi. Uriașa clădire de formă sferică are opt etaje și vizitatorii au nevoie de aproximativ două ore pentru a vedea tot ce se află în interior.
Evenimentul, similar celui care a avut loc în orașul spaniol Zaragoza în 2008, precede expoziția universală pe care o va organiza Dubai în 2020, care va dura 6 luni, la fel cu cele organizate la Sevilla, în 1992, sau la Milano, în 2015.
Logo-ul EXPO 2017, „Wind Energy”, este format din trei palete de turbină eoliană, în culorile albastru, portocaliu și verde. Logo-ul a fost ales de locuitorii din Kazahstan în iulie 2013.
Mascotele sunt trei păpuși în aceleași culori ca și logo-ul: portocaliu, verde și albastru, simbolizând soarele, vântul și apa. Păpușile, reprezentând trei copii, vor fi atât simbolul expoziției, cât și al țării-gazdă, Kazahstan.