V. Stoica
Începând de ieri și până la finalul lunii august, inspectorii sanitari veterinari ai DSVSA Prahova vor avea în vizor unitățile de vânzare cu amănuntul din majoritatea zonelor de agrement din județ, pentru prevenirea apariției sau a evoluției unor episoade de toxiinfecție alimentară prin consumul de produse alimentare de origine animală sau de alt tip. Potrivit informațiilor furnizate de către directorul executiv al DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă, angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova vor controla unitățile alimentare care funcționează pe Valea Prahovei (inclusiv cele aflate pe marginea Drumului Național 1), pe Valea Teleajenului (inclusiv DN1B), pe Drumul Vinului (care cuprinde localitățile Gura Vadului, Bucov, Mizil, Urlați, Ceptura, Valea Călugărească), dar și pe cele din zonele de agrement ale municipiului Ploiești și ale localităților limitrofe Ploieștiului.
Pe perioada controalelor vor fi verificate documentele de înregistrare sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, respectarea modului de etichetare și de ambalare ale produselor alimentare, precum și existența elementelor de identificare și a compoziției produselor pe etichete, precum și siguranța materiilor prime utilizate în procesul de preparare a produselor.