Victor Ponta susţine, într-un comentariu la o postare pe Facebook, că din septembrie va face politică într-un partid nou, care în prezent nu este în Parlament, după ce a fost exclus din PSD.
„Nu am fost niciodată în alt partid cu excepţia PSD / după 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent dar cu siguranţă din septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!”, a fost comentariul postat de Ponta miercuri, răspunzând la o întrebare.
Înainte de excluderea din PSD s-a speculat pe marginea apropierii dintre Ponta şi Daniel Constantin, fostul copreşedinte ALDE, care şi-a făcut propriul partid – Pro România – în care mai sunt alţi 4 deputaţi de la ALDE.
Aceştia îşi propun ca din toamnă să îşi poată face grup parlamentar, ceea ce înseamnă să aibă minimum 10 deputaţi înscrişi.