Rămasă pentru a doua oară consecutiv în Liga A Prahova deși la final de sezon s-a aflat pe loc retrogradabil (beneficiind de retragerea altor echipe, promovarea campioanei județene etc), Unirea Urlați și-a propus să bifeze un sezon viitor fără emoții similare!
Formația din Urlați a schimbat strategia, urmând să reconstruiască lotul, la propriu, pe scheletul centrului de copii și juniori al Astrei, de unde și-a luat antrenor și jucători!
Astfel, de formația de lângă Conacul Bellu se va ocupa tehnicianul Bucurel Dârman, cel care activează la juniorii Astrei, acesta având experiența unui sezon în Liga A, cu ”satelitul” Astrei, dar și a unui an în Liga a III-a.
Dârman nu va merge singur la Urlați, alături de el urmând să activeze ca jucător – antrenor Marius Matei – și el unul dintre antrenorii CCJ Astra, Matei fiind și jucător activ, cu mare experiență la nivelul primului eșalon județean.
Dârman și-a propus să aducă alături de el și foști elevi de la Astra 2, deja, reușind să-i convingă să i se alăture pe Alex Chirilă (fundaș central, născut în 1997, ultima oară la CSO Plopeni), să i se alăture și pe Alin Gheorghe (atacant, ex Petrolul Băicoi). La Urlați joacă, tot în centrul defensivei, și Adrian Bălașa, și el fost divizionar C la Astra 2, lista jucătorilor proveniți de la juniorii clubului din ”9 Mai” care vor merge la Urlați fiind în… completare. I-a fost făcută o propunere și atacantului Saulea, dar acesta a ales să revină la Petrolistul Boldești, vor mai urma și alți jucători, care aparțin clubului Astra și care vor merge sub formă de împrumut gratuit la Urlați.