Petre Apostol
Secţia de judo de la CSM CFR CSŞ Ploieşti a bifat o nouă performanţă internaţională, la nivelul juniorilor. Gruparea ploieşteană a avut convocaţi trei sportivi în lotul naţional al României care a participat, timp de trei zile, în perioada 7-9 iulie, la Sala Polivalentă „Vasil Levski”, din Pazardzhik (Bulgaria), la Campionatele Balcanice de judo pentru juniori (U21).
La competiţie au participat 170 de sportivi din nouă ţări: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Turcia şi România. Iar elevii antrenorilor Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu, de la gruparea ploieşteană, care au reprezentat culorile tricolore au fost Andrei Baicu, Răzvan Ciolan şi Cătălina Şchiopu.
Dintre sportivii ploieşteni, Andrei Baicu a urcat pe podiumul de premiere, adjudecându-şi medalia de argint la categoria 100 kg. Concurentul de la CSM CFR CSŞ Ploieşti a ajuns în finală, după ce a trecut de Nikola Kapor (Bosnia şi Herţegovina) şi Dorde Cadonevic (Muntenegru), dar a pierdut în ultimul act, în confruntarea cu Milos Mandic (Serbia).
Ceilalţi doi reprezentanţi ai Ploieştiului din lotul naţional au fost la o victorie de medalii.
Răzvan Ciolan s-a clasat pe locul al cincilea la categoria 90 kg, învingându-l în primul meci pe Ivan Vidojevic (Serbia), dar a pierdut, apoi, cu Toni Miletic (Bosnia şi Herţegovina), în semifinală, şi cu Nikola Mikavica (Bosnia şi Herţegovina), în lupta pentru medalia de bronz.
Cătălina Şchiopu a încheiat competiţia tot pe locul al cincilea, la categoria 52 kg. Sportiva ploieşteană a pierdut primul meci, cu Sanja Vucinic (Muntenegru), pentru ca în recalificări să învingă pe Milica Lazic (Serbia), ajungând în lupta pentru medalia de bronz, pe care a cedat-o, însă, în favoarea sportivei Elma Lucina (Muntenegru).
În clasamentul pe medalii, reprezentativa României, care a avut, în total, 30 de sportivi, a ocupat prima poziţie, cucerind şase medalii de aur, patru medalii de argint şi trei medalii de bronz. În această ierarhie, podiumul a fost completat de Turcia (trei medalii de aur, şapte medalii de argint, patru medalii de bronz) şi de Bosnia şi Herţegovina (două medalii de aur, două medalii de argint, patru medalii de bronz).
Medaliile delegaţiei României au fost obţinute astfel:
Locul 1: Balasz Laszlo 55 kg, Borş Laris 60 kg, Bodea Răzvan 73 kg, Băldean Teodor 81 kg, Riciu Cleonia 52 kg, Mazilu Alexandra 78 kg.
Locul 2: Albu Alin 60 kg, Guşă Andrei 81 kg, Baicu Andrei 100 kg, Şirbuleţ Cristina 78 kg.
Locul 3: Marin Lidia 44 kg, Covaciu Iasmin 48 kg, Preda Otilia 63 kg, Horvath Florisa 70 kg.