Dacă sunteți pe munte și aveți nevoie urgentă de intervenția salvatorilor montani, anunțați acest lucru printr-un apel la 112 sau la telefonul 0 SALVAMONTprin apăsarea tastelor corespunzatoare literelor (0725826668). Dacă nu aveți telefonul la dumneavoastră, rețineți că semnalul internațional de urgență în munți este constituit din șase semnale acustice sau luminoase pe minut (sau un semnal la 10 secunde), după care urmează un minut pauză. Răspunsul este constituit din trei semnale pe minut sau un semnal la 20 de secunde, după care umează un minut pauză. Pentru a putea da semnalul în caz de nevoie, este bine să aveți la dumneavoastră un mic fluier pentru semnale acustice, lanternă pentru semnale luminoase și un ceas pentru măsurarea timpului. Semnalul se poate da și cu oglinda sau cu folia de supraviețuire prin reflexia luminii solare sau cu un articol de îmbrăcăminte colorat strident și fluturat într-un loc vizibil.