Petre Apostol
Săptămâna viitoare va începe cea de-a VIII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei, programată în perioada 21-30 iulie, la Abidjan, în Coasta de Fildeş. Evenimentul sportiv-cultural, care promovează solidaritatea şi diversitatea, este organizat la fiecare patru ani de către Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), reunind peste 3000 de tineri sportivi (18-25 de ani) și artiști din țările spaţiului francofon.
La această ediţie, România va participa cu un lot alcătuit din 57 de sportivi, care vor reprezenta ţara noastră în cadrul a şase discipline sportive: atletism, baschet feminin, lupte libere şi lupte africane (luptele africane reprezintă o premieră pentru sportul românesc la aceste jocuri), ciclism pe şosea, tenis de masă şi judo. Printre sportivii convocaţi la eveniment se regăsesc şi trei reprezentanţi prahoveni.
Astfel, la atletism, în lotul tricolor a fost selecţionat Petre Rezmiveş, de la CSM Ploieşti – CS Petrolul Ploieşti, care va fi însoţit şi de antrenorul său de la gruparea ploieşteană, Augustin Iancu, inclus în stafful tehnic al reprezentativei României. Proaspăt campion naţional la seniori şi la tineret la proba de 100 metri, Rezmiveş şi Iancu sunt prezenţi, în aceste zile, în Polonia, reprezentând România la Bydgoszcz, în cadrul Campionatului European U23.
Atletul grupării ploieştene va intra chiar astăzi în competiţie la Europene, participând în calificările probei de 100 metri.
La Jocurile Francofoniei va mai participa şi ciclistul ploieştean Valentin Pleşea, proaspăt vicecampion naţional la proba de fond. Sportivul format la CS Petrolul Ploieşti a fost, de altfel, prezent în echipa României la cea mai importantă competiţie internaţională organizată în ţara noastră, anume Turul Sibiului, care a avut loc săptămâna trecută.
Pleşea, însă, nu a reuşit să încheie competiţia, la care cel mai bun român din ierarhie a fost Eduard Grosu, coleg cu sportivul ploieştean în echipa tricoloră.
La feminin, singura reprezentantă ploieşteană este Ioana Ghizilă, inclusă în lotul echipei de baschet, evoluând pe postul de fundaş. Sportiva formată la CSŞ Ploieşti este, chiar în aceste zile, implicată la un alt eveniment cu reprezentativa României, participând la Campionatul European U20 – Divizia B, care se desfăşoară în Israel, competiţie la care este una dintre cele mai eficiente jucătoare a Naţionalei tricolore.
Purtător de drapel la Jocurile Francofoniei pentru România a fost desemnat Manole Alexandru Mihai, de la tenis de masă.
„România are o tradiție cu bune rezultate la Jocurile Francofoniei, fapt ce îmi doresc să se mențină și în acest an. Ne propunem să obținem medalii la lupte, atletism, judo și tenis de masă, însă avem încredere că vom obține rezultate bune la toate cele 6 sporturi la care România participă. Sportul este cel mai bun ambasador pe care îl poate avea o ţară şi nu cunoaşte graniţe – nici administrative, nici de cultură, de tradiţii sau de limbă. Fair-play-ul şi eleganţa pe care ni le insuflă sportivii ar trebui să fie un reper pentru noi toţi”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, la evenimentul de prezentare al delegaţiei României.