Marcel Marin, Bogdan Chitic

Cu mai bine de o lună înaintea începerii noului sezon competiţional în Liga A Prahova, formaţiile din judeţ anunţă primele mutări pe piaţa transferurilor, dar şi coordonatele perioadei de pregătire din vară. Petrolistul Boldeşti şi CS Cornu se numără printre grupările cele mai active la capitolul „schimbări”, în vreme ce vicecampioana CS Blejoi va miza, în linii mari, pe acelaşi grup de jucători.
Retrogradată în primul eşalon judeţean după două sezoane petrecute în Liga a III-a, Petrolistul Boldeşti îşi reia, astăzi, pregătirile la baza proprie, cu acelaşi cuplu de antrenori pe banca tehnică, Marian Ilie şi Marius Rădulescu. „Boldeştina” a obţinut, de curând, acordul atacantului Adrian Ilie (Petrolul Băicoi), care se întoarce, astfel, pe arena „Viorel Mateianu” după un „periplu” în judeţ.
Din vechiul lot de jucători, tehnicianul Marian Ilie a mai păstrat doar cinci fotbalişti, şi anume portarul Laurenţiu Dinu, fundaşul central Cătălin Ionescu, mijlocaşul de bandă Ionuţ Zamfir, „închizătorul” Mihai Tudor şi golgheterul Mihai Ene, acestora urmând să li se alăture şi câţiva jucători care au promovat trialurile de la sfârşitul lunii trecute.

Blejoienii sună şi ei adunarea

CS Blejoi

Tot astăzi, la baza proprie de lângă Ploieşti, antrenorii Răzvan Vlad şi Emil Coşieru vor suna adunarea la CS Blejoi. Vicecampionii în exerciţiu au derulat, asemenea colegilor de la Boldeşti, două trialuri pe parcursul cărora au verificat mai mulţi jucători tineri.
Astfel, la echipă au fost transferaţi Darius Badea (revenit de la Boldeşti), Ionuţ Burchi (Intersport Filipeşti de Târg) şi Valentin Ursu (Petrolul Ploieşti), în vreme ce la capitolul „despărţiri” îl menţionăm pe golgheterul Cosmin Lambru, cel care se va întoarce pe „Ilie Oană” după ce a promovat examenul de bacalaureat cu o medie foarte bună – 8, 75! Blejoienii vor întreprinde un cantonament centralizat la Izvorul Mureşului, în perioada 24-30 iulie, până atunci urmând să dispute mai multe meciuri de verificare cu CSO Slănic (15 iulie, acasă), Şcoala de Fotbal CS Cadet Bucureşti (19 iulie, acasă) şi Astra II (22 iulie, acasă). La revenirea din cantonament, băieţii lui Răzvan Vlad o vor înfrunta pe AFC Băneşti-Urleta (3 august, în deplasare).

Băneştenii se reunesc vineri

Ocupanta ultimei trepte a podiumului în sezonul recent încheiat al Ligii A Prahova, AFC Băneşti-Urleta, îşi va relua pregătirile pe 14 iulie, iar imediat a doua zi va susţine primul joc amical, în compania Tricolorului Breaza. După acest prim test, pentru elevii lui Marius Vişan şi Gheorghe Şerban vor urma jocurile cu CS Cornu (20 iulie, în deplasare), Cetate Râşnov (22 iulie, acasă), CSM Rm. Sărat (29 iulie, acasă) şi CS Blejoi (3 august, acasă).
Pentru noul sezon, băneştenii nu vor mai conta pe serviciile celor doi portari care au apărat buturile echipei prahovene în ediţia trecută de campionat, şi anume Vlad Iscru şi Teo Stroescu, amândoi cu „paşaport american”. În schimb,formaţia de lângă Câmpina i-a legitimat pe fundaşul Vlad Burlacu (AFC Brebu) şi pe atacantul Decebal Nae (CS Păuleşti), asta în vreme ce Ionuţ Crăciun a cochetat, recent, cu naţionala fotbaliştilor fără contract, susţinând o „dublă”, cu Polonia şi Bulgaria.

Permutări şi la alte patru divizionare

Campioana ediţiei 2015-2016 a Ligii A Prahova, CS Păuleşti, s-a reunit pe 8 iulie, sub comanda aceluiaşi antrenor, Iulius Mărgărit, aflat în tratative, în ultimele săptămâni, cu vecina de eşalon CSO Teleajenul Vălenii de Munte, care l-ar fi „ademenit” cu un obiectiv palpabil – promovarea în Liga a III-a, în condiţiile venirii lui Vasile Micu şi Alexandru Dudulescu.
Cu Decebal Nae, plecat la Băneşti, şi cu golgheterul Andrei Ciobanu, indisponibil o perioadă după ce, zilele viitoare, va fi operat de hernie de disc, păuleştenii au obţinut semnătura lui Florin Cocoş (AS Strejnic), Alexandru Zamfir (Petrolul Băicoi), dar şi a mai multor juniori proveniţi din propria pepinieră. CS Păuleşti va juca şi o serie de meciuri amicale, cu Sport Snagov (27 iulie), CSM Rm. Sărat (30 iulie), CS Cornu (5 august) şi Flacăra Moreni (9 august), în cărţi mai aflându-se jocuri test cu Astra II şi Petrolul Ploieşti. Până la urmă, cel puţin deomcadată, Păuleştiul va continua cu acelaşi Mărgărit pe banca tehnică, antrenorul având în planul de pregătire primul amical, contra unei echipe de eşalon secund, CS Mioveni, joc programat sâmbătă, de la orele 18,00, la Buftea.
CS Cornu, sub comanda lui Mihai Dinu, a disputat, deja, duminică, primul meci amical, la Proviţa, scor 7-1, prin golurile semnate de Andrei Băcioiu (2), Andrei Simion (2), Alin Gheorghe, Elvis Matei şi Adrian Oae. În această perioadă, CS Cornu s-a despărţit de Ovidiu Gheorghe, Alexandru Zamfir şi Iustin Şovăială, plecaţi „la pachet” la Breaza, dar şi de Florin Prodan (destinaţie necunoscută). Lista venirilor cuprinde nume precum Mihai Vanghele (Petrolul Ploieşti), Tibi Ionescu (Tricolorul Breaza), Răzvan Condrea şi Alin Gheorghe (ambii, de la Petrolul Băicoi), Elvis Matei şi Andrei Slujitoru. Ca şi partide amicale, CS Cornu le va întâlni pe CS Voluntari şi Sporting Bucureşti (15 iulie), AFC Băneşti-Urleta (20 iulie), CSO Plopeni (22 iulie), AS Târgşorul Vechi Stănceşti (23 iulie), Flacăra Moreni (29 iulie), AS Muntenii Câmpina (30 iulie), CS Păuleşti (5 august), Unirea Călineşti (6 august) şi Tricolorul Breaza (12 august).

Formaţia antrenată de Florin Stăncioiu, Tricolorul Breaza, a jucat deja primul meci amical, scor 1-0, cu Sportul Câmpina, prin golul marcat de Marius Duricu. Următorul test pentru brezeni va fi sâmbăta viitoare, la Băneşti, pentru ca, pe 22 august, să aibă loc întâlnirea cu AS Muntenii Câmpina, din deplasare. De la Tricolorul au plecat Vancea, Georgescu şi Comnoiu, în locul lor fiind înregimentat, pentru moment, un singur jucător, Alexandru Albină, de la Băneşti.
În fine, AFC Brebu se va reuni pe 21 iulie, având programate mai multe meciuri antamate de tehnicianul Robert Săvulescu. Astfel, la finalul săptămânii viitoare, formaţia din Brebu va juca prima partidă cu Vulturii Proviţa, urmată de jocurile cu AS Muntenii Câmpina şi CSM Câmpina.