Violeta Stoica
Deși ar putea părea neobișnuit, având în vedere că pe teritoriul prahovean nu există un aeroport, ci doar trei aerodromuri – două private și unul al Aeroclubului României, la Strejnic – județul Prahova se află în topul național al accidentelor și incidentelor aeriene înregistrate în ultimii zece ani.
Trei persoane au murit și una a fost rănită în ultimul deceniu, respectiv în perioada 2006-2016, pe teritoriul județului Prahova, în evenimente de zbor, în toate fiind vorba despre aeronave ușoare. Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, a realizat o analiză aferentă ultimilor zece ani referitoare la accidentele și incidentele grave raportate de aviația civilă, din aceste informații rezultând că și în Prahova s-au petrecut nouă evenimente de zbor soldate fie cu victime, fie cu distrugerea aparatelor de zbor.
Dintre accidentele sau incidentele grave aviatice petrecute pe raza județului Prahova în perioada 2006-2016, anul cel mai problematic a fost 2012. Pe parcursul acestui an s-au înregistrat patru accidente, în anul 2011 – un accident și un incident grav, câte un eveniment petrecându-se în anii 2008, 2013 și 2014. Potrivit Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), accidentele de aviație civilă sunt evenimentele legate de operarea unei aeronave soldate fie cu decese fie cu răniți, iar avionul este deteriorat complet sau parțial. Conform aceleiași surse, este considerat incident evenimentul ale cărui circumstanțe arată că un accident ar fi fost pe cale de a se produce, iar deosebirea dintre accident și incident grav constă în consecințele acestora.
Șase accidente și trei incidente grave s-au petrecut în ultimul deceniu în Prahova, soldate, în total, cu trei decese și o persoană rănită.
Cel mai grav accident aviatic a fost înregistrat în apropierea aerodromului de la Șirna – Tăriceni, în vara anului 2011. Potrivit raportului final realizat de CIAS, în ziua de 12.07.2011, o aeronavă F 99 Rambo, de mici dimensiuni, înregistrată provizoriu, a fost pregătită pentru efectuarea unor zboruri tehnice de verificare în vederea emiterii certificatului de identificare. Conform raportului, după efectuarea unui prim zbor, pilotul a luat la bord o a doua persoană (cu experiență în domeniu), care a ocupat postul de pilotaj dreapta, şi, după un rulaj scurt, a decolat. “În panta de urcare, motorul aeronavei a emis un zgomot, definit de martori ca <rateu>, avionul a virat la stânga, aproximativ 170⁰, pilotul nu a reuşit redresarea aeronavei și a intrat pe o traiectorie descendentă până la impactul cu solul. Aeronava a luat contact, dur, cu roata de bot şi cu jamba stângă, iar apoi, la distanță de aproximativ 15 m, s-a oprit, pe direcția de deplasare a aeronavei, declanșându-se imediat incendiul. Urmare a impactului, pilotul comandant a decedat pe loc, iar pasagerul a ieșit din epavă, cu arsuri și traumatisme care au impus spitalizarea, decedând în spital. (…) Pasagerul care s-a aflat la bordul aeronavei era pilot licenţiat, deținând calificarea de pilot instructor pentru aeronave ultrauşoare motorizate. Acesta a decedat în data de 02.08.2011, la spital. Aeronava a fost distrusă în totalitate. Fuselajul anterior, cabina de pilotaj şi motorul aeronavei fiind descompuse prin impactul cu solul şi efectele incendiului”, se arată în raportul final întocmit de investigatorii CIAS.
Un alt accident aviatic a avut loc în cadrul unei manifestări aviatice organizate lângă Bănești în vara anului 2012. În acest caz, potrivit CIAS, o aeronavă tip Festival R-40, aparținând unei asociații sportive, a coborât sub altitudinea de siguranță și a acroșat cablul de protecție al unei linii electrice de înaltă tensiune de 400 KV care intersecta panta de aterizare. Aeronava s-a prăbușit în imediata apropiere și, în urma impactului, a luat foc, iar pilotul a decedat.
Celelalte accidente aviatice care s-au produs pe raza județului Prahova între 2006 și 2016 nu s-au soldat cu decese, o singură persoană fiind rănită într-un eveniment de zbor din Bușteni.