Soră a Sfântului Vasile cel Mare (prăznuit la 1 ianuarie) şi a Sfântului Grigorie de Nyssa (prăznuit la 10 ianuarie), Sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinţi. La naşterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a apărut în trei rânduri mamei ei, poruncindu-i să dea copilei numele de Tecla, prima muceniţă şi modelul fecioarelor creştine (prăznuită la 24 septembrie). Aceasta a păstrat secret acest nume şi a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Bătrână, care a fost ucenică a sfântului Grigorie Taumaturgul. Această sfântă, fiind împodobită cu frumuseţea trupului şi de neam bun, a fost logodită după un mire asemenea ei. Şi numai cât se logodiră, logodnicului ei, prin locuri străine, i s-a întâmplat moartea. Iar fericită Macrina, vrând alţii mulţi să o ia, şi-a ales văduvia. Şi trăind cu cuviinţă şi sihăstreşte până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus.