Ana Maxim
După prima etapă de admitere computerizată în licee din acest an, nicio specializare a unui liceu din Prahova nu se regăsește în top 10 al specializărilor cu cele mai mari medii la nivel național. Pe locul 13 se situează Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, unde media ultimului candidat admis la specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză a fost 9.74. Sute de elevi cu medii de admitere între 9.00 și 10.00 au ales colegiile naționale prahovene, iar ultimul elev care a ocupat un loc la liceu a avut media 3.10. La nivelul județului au rămas peste 400 de locuri libere, iar 29 de candidați, unii dintre ei cu medii foarte bune, nu au fost repartizați deoarece nu au menționat suficiente opțiuni pe fișele de înscriere.
Colegiul ploieștean cel mai bine clasat este “Mihai Viteazul”, aflat la egalitate cu anumite specializări ale Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” Constanța, unde aceeași medie – 9.74 – a fost obținută de ultimii candidați admiși la specializările Științe ale Naturii și Matematică-Informatică bilingv germană, dar care, prin alte specializări a reuşit să intre în topul naţional. Pe primele locuri la nivel național se află Colegiul Național “Sfântul Sava” din București, unde mediile ultimilor candidați admiși la specializările Matematică – Informatică bilingv engleză și Științe ale Naturii au fost foarte aproape de nota maximă – respectiv 9.93 și 9.91 ! Urmează Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Constanța – 9.88 – ultima medie de admitere la specializarea Matematică – Informatică bilingv engleză și Colegiul Național “Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău, cu 9.87, ultima medie la specializarea Matematică –Informatică bilingv engleză. În top 10 se mai află Colegiul Național “Gheorghe Lazăr“ București, Colegiul Național “Frații Buzești” Craiova, Colegiul Național “Spiru Haret” București. Din păcate, din Prahova, printre primele 50 de specializări la nivel național, clasificate în funcție de media ultimului elev admis, nu se află decât cea de pe locul 15 de la Colegiul Național “Mihai Viteazul”. Ministerul de resort a făcut și o clasificare a liceelor și în funcție de mediilor ultimilor elevi admiși, indiferent de specializare, liceele din Prahova neregăsindu-se nici de această dată în top 10.
Colegiile naționale – cele mai căutate
Iată și primele zece specializări din Prahova, după mediile ultimilor candidați admiși : Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești – 9.74, Matematică–Informatică bilingv engleză; 9.59, Matematică –Informatică şi Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești -9.58, Matematică-Informatică biligv engleză, Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești – 9.51, Științe ale Naturii; Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești – 9.48 – Matematică Informatică; Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina – 9.42, Matematică-Informatică; Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești -9.37, Matematică-Informatică bilingv engleză; Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești – 9.29 – Științe ale Naturii, bilingv germană; Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești – 9.26 –Matematică- Informatică, Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești – 9.23, Științe ale Naturii. În Prahova, cinci candidați au intrat la liceu cu media 10, dintre aceștia patru fiind din județul nostru, iar o candidată din județul Ilfov. Ultima medie de admitere din Prahova a fost 3.10, a unei eleve de la Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Boldești Scăeni. Pentru că a menționat suficiente opțiuni pe fișa de înscriere, ea a reușit să ocupe un loc la Liceul Tehnologic „Teodor Diamant” din același oraș, la specializarea Filologie. Mai puțin norocoși au fost 29 de elevi care au rămas fără locuri la liceu, pentru că nu au avut inspirația să treacă pe fișă mai multe licee, dintre aceștia șapte având medii destul de mari, între 8.17 și 7.04 ! După prima etapă de admitere computerizată în licee, desfășurată pe 12 iulie, în județ au fost repartizați 4.435 elevi și au rămas 465 de locuri libere- adică 9, 5% din totalul locurilor. Mai pot fi ocupate locuri chiar și la unele colegii : Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești – Filologie bilingv franceză (două locuri), Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești– Matematică-Informatică bilingv franceză (șase locuri), Matematică- Informatică bilingv germană (un loc), Colegiul “Ion Kalinderu” Bușteni – 20 de locuri la Filologie, 20 de locuri la Matematică-Informatică, 13 locuri la Turism şi alimentaţie, Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia – 3 locuri la Filologie, 3 locuri la Turism și alimentație. Mai sunt locuri libere la licee tehnologice, la colegii tehnice, la Colegiul Agricol din Valea Călugărească și la Liceul “Simion Stolnicu” din Comarnic. În țară, dintre cei 112.949 de elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 112.368 de elevi (99,5%), în funcție de una dintre opţiunile exprimate. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.604.944, ceea ce înseamnă o medie de 14 opţiuni/elev. 581 de elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra fie în etapa de soluționare a cazurilor speciale (19-21 iulie), fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 8 septembrie, alături de absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă, a anunțat Ministerul Educației Naționale.