N. Dumitrescu
Printre militarii care au participat recent în cadrul celui mai mare exerciţiu multinaţional desfășurat în România – SABER GUARDIAN – au fost şi cei de la o unitate militară din Ploieşti. Este vorba despre militarii Batalionului 96 LAROM „Mircea Voievod” –
unitate dislocată în Municipiul Ploieşti – care au executat trageri de luptă la Smârdan, făcând parte dintre cei 400 de soldaţi prezenţi în această zonă. “La încheierea activităţilor executate în Centrul Secundar de Instruire Smârdan, sprijinind prin foc forțele de manevră, militarii ploieşteni pot afirma «Misiune îndeplinită!», asigurând cu acest prilej comunitatea locală de faptul că experiența dobândită în decursul anilor prin trageri reale, profesionalismul, curajul și devotamentul de care dau dovadă permanent întăresc deviza Armatei României – «Onoare şi patrie»”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, maior Alin-Răzvan Nicolae.
SABER GUARDIAN (SG)-17 s-a desfășurat pe teritoriile naționale ale României, Bulgariei şi Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari din 22 de țări aliate și partenere. Din informaţiile date publicităţii, în total, 8000 de militari din Forţele Terestre Române au participat la acest exerciţiu multinaţional desfășurat în regiunea țării noastre.
SG-17 a fost condus de către Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa şi s-a desfăşurat în perioada 11-20 iulie pe teritoriile naționale ale statelor amintite.
În cadrul acestui exerciţiu au fost planificate şi alte exerciţii naţionale sau multinaţionale, care au avut rolul de a executa o gamă largă de acțiuni militare pentru asigurarea securității și stabilității în zonă, contribuind astfel la întărirea posturii de descurajare.
Exerciţiile au avut loc la Novo Selo, în Bulgaria, Varpolata, în Ungaria, iar în România, la Cincu, Burduşani, Capu Midia, Râureni Vâlcea, Câmpia Turzii, Dud-Tăuţ, Brădet, Grohotiş,
Trăisteni, Babadag, Bogata, Jigodin, Mihail Kogălniceanu, Smârdan.
La Smârdan, la Centrul secundar de instruire, conform unui comunicat de presă, s-a desfăşurat exerciţiul “Scutul de foc”, la care au participat 400 de militari români din Brigada
8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza”, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” şi Batalionul 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei”, împreună cu 30 de militari din Republica Moldova. Militarii s-au antrenat în comun, în vederea realizării interoperabilităţii şi capacităţii de acţiune întrunită a subunităţilor de artilerie terestră şi mecanizate, folosind tehnici, tactici şi proceduri standard NATO, specifice armelor. În cadrul acestui exerciţiu, Batalionul 96 LAROM „Mircea Voievod” a executat trageri de luptă, cu implementarea procedurilor specifice de sprijin prin foc a forțelor de manevră.