Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2016 a reprezentat 49,1% din populaţia rezidenta a României, adică 9.702.739 locuitori, arata datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare (SCE) a fost de 9.415.524 persoane, reprezentând 47,7% din populaţia rezidenta a ţării. Discrepanţele între regiuni sunt uriaşe: de la unul din 3 romani conectaţi la canalizare în Moldova, la peste 8 din 10 în Capitală, potrivit Hotnews.
Fondul de locuinţe şi-a păstrat trendul ascendent din ultimii ani, înregistrând 8,92 milioane locuinţe, la sfârşitul anului 2016, în creştere cu 47.100 locuinţe faţă de sfârşitul anului 2015. Creşterea menţionată a avut loc ca urmare atât a „intrărilor” în fondul de locuinţe existent, respectiv construirea a 52.600 locuinţe noi, cât şi prin transformarea unor spaţii cu altă destinaţie, în locuinţe (0,4 mii locuinţe). Totodată, s-au înregistrat „ieşiri” din cadrul fondului de locuinţe de 5.500 locuinţe, ca urmare atât a demolărilor (5.000 de locuinţe), cât şi prin schimbarea unor locuinţe în spaţii cu altă destinaţie (542 locuinţe).
În mediul rural, doar 66 de locuinţe dintr-o sută au canalizare şi 88% au apă curentă. În oraşe au fost date în folosinţă 360 de locuinţe din lemn, paiantă, chirpici, în vreme ce în mediul rural au fost circa 500 de asemenea cazuri. Cele mai spaţioase camere de locuit s-au înregistrat în regiunile: Centru şi Bucureşti – Ilfov (în medie unei camere îi revine o suprafaţă locuibilă de 19,3 m.p. fiecare), Nord – Vest şi Vest (19,0 m.p. fiecare). Cele mai mici suprafeţe medii locuibile pe o cameră se afla în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (16,8 m2), Sud – Est (16,2 m2), Sud – Muntenia şi Sud – Vest Oltenia (15,5 m2 fiecare). Cele mai multe locuinţe existente la sfârşitul anului 2016 se înregistrau în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (16,2%), Sud – Muntenia (15,2%), Nord – Vest (12,9%) şi Sud – Est (12,5%). Cele mai puţine locuinţe au fost înregistrate în regiunea de dezvoltare Vest (9,3%).
Faţă de anul precedent, a avut loc o creştere a numărului locuinţelor atât în mediul urban (+25.000), cât şi în mediul rural (+22.000). Pe raza următoarelor judeţe: Iaşi, Brăila,Buzău, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Bihor, Cluj, Sălaj, Albă, Harghita, Mureş, Ilfov şi Bucureşti, nu au fost date în folosinţă locuinţe finanţate din fonduri publice. Suprafaţa medie locuibilă a unei locuinţe construite în anul 2016 a fost de 66,4 m2, mai mică, faţă de anul 2015 (67,6 m2). În anul 2016, în mediul rural, suprafaţa medie locuibilă este 74,2 m2, iar în mediul urban este 59,6 m2. Din totalul locuinţelor terminate în anul 2016, după numărul de niveluri al clădirilor, 41,0% sunt situate în clădiri cu parter plus un etaj. Acest lucru a fost determinat de numărul mare de locuinţe construite în mediul rural.