Nicoleta Dumitrescu
Un fost senator de la Bistriţa este dovada vie a faptului că roata se poate întoarce, oricând, de la bine la rău. După ce, anul trecut, la alegerile parlamentare nu a mai prins un loc eligibil pe listele liberalilor, acesta a ajuns… şomer. Şomer de-adevăratelea, în condiţiile în care primeşte chiar şi indemnizaţie, fiind trecut pe listele acelora care, oficial, îşi caută un loc de muncă şi nu-şi găsesc.
Să fie respectivul pretenţios când vine vorba să aibă un nou loc de muncă, unde să nu fie şef, ci angajat, punând în balanţă mai ales remuneraţia care, firesc, nu se poate compara cu indemnizaţia de parlamentar? Să fi răspuns fostul senator unor angajatori „Nu ştiu, nu mă pricep, n-am experienţă” când a fost întrebat ce ştie să facă? Poate da, poate nu.
Oricum, fostul senator este o lecţie vie a faptului că politica poate să te ridice, dar să te şi coboare pe scara societăţii. Pe de altă parte, soarta politicianului – tradusă de genul „ce-am fost şi ce-am ajuns” – poate constitui exemplu şi pentru toţi cei care acum consideră că, prin prisma unui carnet de partid, li se poate cuveni totul, inclusiv posturi bine plătite oricând şi oriunde.
Revenind la năpăstuit, săracul nici nu prea a avut experienţa – despre ceea ce înseamnă un loc de muncă, în adevăratul sens al cuvântului, în contextul în care, înainte de a sta patru ani în Parlament, ca ales al poporului, a lucrat ca tehnician şi jurist la o firmă de construcţii a tatălui său. Iar în aceste condiţii, mai mult ca sigur, luat la întrebări despre ce ştie în privinţa activităţii în construcţii, acesta nu a ştiut, de pildă, ce ar trebui să conţină o trusă de scule, să spună ceva legat de lucrările necesare unei fundaţii în funcţie de terenul pe care va fi amplasată o clădire, tipul de materiale necesare, poloboc etc. Mai mult, nici măcar săptămâna lucrată în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în calitate de consilier asistent, nu l-a ajutat. Aşa cum nu l-a ajutat nici faptul că a mai fost, câţiva ani, inclusiv prefect.
Trăgând linie, asta înseamnă, de fapt, o radiografie a modului în care anumite persoane sunt recomandate şi promovate, pe linie de partid, să ocupe funcţii. Şi ce funcţii!
Iar, din păcate, prin ţară, aceste practici încă mai sunt la modă, aprecierile din punct de vedere politic fiind, de departe, cel mai important punct din CV-ul unei persoane care este recomandată, la centru, pentru un anumit post. Iar centrul nu a zis niciodată nu, pentru că se presupune că „teritoriul” ştie cel mai bine ce oameni are!
Şi să ne mai mirăm de ce, în unele judeţe, în activitatea unor instituţii publice importante, lucrurile sunt aşa cum sunt? N-ar mai trebui!
Noroc că realitatea face în aşa fel încât să ofere, atunci când trebuie, şi anumite lecţii vii, de viaţă, de la care cei care se ştiu că şi-au clădit un nume pe un scaun care are picioarele aşezate pe nisipuri mişcătoare pot să înveţe. Condiţia este însă să se şi vrea să se înveţe din astfel de experienţe.
