Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, anunță, printr-un comunicat de presă, că după modificarea Legii 550 / 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei – referitor la articolul care prevede că angajații instituției pot deține și folosi arme cu tranchilizante, substanțe tranchilizante împotriva animalelor sălbatice etc. – în prezent se așteaptă normele de aplicare a acestor prevederi și dotarea efectivelor, pentru a se pune în practică aceste noi competențe.
În acest context, în documentul de presă se mai amintește că la nivelul județului a fost întocmit un plan de cooperare prin intermediul aplicației SMS – STS.
“Modificarea Legii 550/2004 reprezintă o măsură necesară şi aşteptată de jandarmi, întrucât rezolvă o situaţie paradoxală. Deşi jandarmeria trebuia să intervină în situaţiile care implică animalele sălbatice și exista chiar o obligaţie în acest sens prin indexul <<112>>, acest lucru se făcea fără a avea mijloacele şi dispozitivele necesare în astfel de situaţii, nu de puţine ori jandarmii punându-și viaţa în pericol”, se arată în documentul de presă al IJJ Prahova.
Din punct de vedere statistic, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei prahovene, locotenent colonel Leonard Dragomirescu, a precizat că, de la începutul anului și până în prezent, jandarmii montani au intervenit la peste 50 de solicitări de îndepărtare sau imobilizare a animalelor agresive sau periculoase. Concret, au fost 20 de solicitări de îndepărtare a urșilor, 25 – pentru îndepărtarea unor câini periculoși, cinci pentru îndepărtarea mistreților etc.