Marcel Marin, Bogdan Chitic

Câţiva dintre membrii fondatori ai primei galerii a Petrolului, care a luat fiinţă în octombrie 1967, s-au reunit, într-un cadru festiv, la Stadionul „Ilie Oană”, pentru a marca acest moment. În urmă cu aproape 50 de ani, respectabilii Marian Puşcaş, Răzvan Finichiu, Jean Bocşiţan, Marcel Alexandru, Doru Drăghici, Boris Paraschivescu sau Ion Chiriţă dădeau naştere primei grupări de susţinători ai „lupilor galbeni”, până la acel moment neexistând o galerie organizată în adevăratul sens al cuvântului.
La acea vreme, s-a pornit la drum cu 40 de persoane, ulterior, graţie implicării necondinţionate a „fondatorilor” ajungându-se, în doar câteva luni, la un număr de 400 de suporteri. Pe atunci, primii membri ai galeriei obişnuiau să-şi dea întâlnire la Clubul „Constructorul”, cunoscut sub numele de „La rogojini”, care aparţinea de TCM (Trustul Construcţii Montaj). Aici, suporterii ploieşteni „puneau ţara la cale” înaintea meciurilor, la o partidă de fotbal, tenis de masă, şah, table, remy sau la o vizionare a unor momente artistice.
„Înaintaşii” ploieşteni au primit un sprijin important, la acea vremea, din partea lui Titi Pantilie, fiul fostului preşedinte al Petrolului, Nicolae Pantilie, şi cu prezenţe în garnitura echipei fanion a oraşului, dar şi a Universităţii Craiova, în lotul de tineret. „Juniorul” le-a oferit fanilor câteva steaguri în culorile alb, galben şi roşu, în primă fază, după care galeria petrolistă a început să-şi confecţioneze, pe cont propriu, bannere pe care le amplasa la tribuna a II-a a vechiului stadion. În acest demers, suporterii Petrolului erau ajutaţi de organizatorul de competiţii al Petrolului din acea perioadă, Ion Morava.
„Susţineam echipa şi acasă, unde accesul era gratuit, dar şi în deplasare, acolo unde intram câte doi pe un bilet. Deplasarea se face cu trenul, cu „naşul”, iar steagurile pe care le primeam, pe buletin, din partea administratorului stadionului, Ioan Faur, înaintea meciului, le înapoiam la final. Prin responsabilul Cinematografului „Tineretul”, un evreu pe nume Scheiner, am putut lua câteva draperii de culoare albastră, cărora le-am trasat, pe jumătate, o vopsea galbenă, făcând şi două lozici celebre la acea vreme, „Hai Petrolul” şi „Hai Grozea”, care făceau deliciul spectatorilor. Înaintea jocurilor de pe teren propriu ne dădeam întâlnire la primul rond de pe bulevard, acolo unde, pe data de 23 august, în vremurile apuse, se monta tribuna autorităţilor locale, pentru defilare”, îşi amintesc veteranii galeriei petroliste.
Membri de seamă ai primei galerii a Petrolului au fost Marian Puşcaş, Răzvan Finichiu, Jean Bocşiţan, Marcel Alexandru, Doru Drăghici, Boris Paraschivescu, Ion Chiriţă, Marian Stan (socrul boxerului Adrian Diaconu), Dan Teodorescu, Mihai Mircescu, Dragoş Mitrescu, Relu Vărbulescu, Dan Ciobanu, Titi Avram, Traian Pechiu, Nicu Petrescu, Marian Bădulescu, Virgil Fieraru, Constantin Radu, Cristian şi Florin Toma, Dan şi Lucian Coman, Dan şi Tiberiu Constantin, Marcel Iliescu, Mihai Manolescu.