Persoanele cu un IQ ridicat au mai multe şanse să fie fericite, arată un studiu publicat în jurnalul “Psychological Medicine”. Constatările cercetărilor contrastează atât cu ideea populară că oamenii inteligenţi sunt nefericiţi, depresivi sau, în general, mai greu de mulţumit, scrie spring.org.uk, preluat de MedLive.ro.
Atât fericirea cât şi coeficientul de inteligenţă peste medie sunt asociate în mod independent cu un nivel ridicat de bunăstare. Cu toate acestea, există date inconsecvente despre relaţia dintre IQ şi nivelul de fericire.
Prin studiul de faţă cercetătorii au vrut să examineze aceste asocieri, precum şi dacă nivelul de fericire este mediat de factori sociali sau clinici.
Pentru a realiza această cercetare, autorii au analizat datele colectate în urma unui sondaj de opinie realizat în rândul a 6870 de adulţi din Anglia.
“Am constatat că IQ-ul este asociat cu nivelul de fericire declarat de participanţi, iar nivelul de fericire scăzut a fost observat în raportul dat de participanţii care aveau un nivel mai scăzut de IQ, în timp ce un grad ridicat de bunăstare şi fericire a fost raportat de către participanţii ce aveau un IQ ridicat,” a declarat Dr. Angela Hassiotis, conducătoarea studiului.
Raportul cercetătorilor arată că persoanele cu cel mai scăzut IQ, cu valori cuprinse între 70 şi 90, s-au declarat a fi cel mai puţin fericite, prin comparaţie cu persoanele care aveau un IQ ridicat, cu valori cuprinse între 120 şi 129.
Cu toate acestea, analiza specialiştilor arată că nivelul de fericire a variat şi în funcţie de activităţile de rutină, venit, bunăstarea pe plan fizic, iar aceste variabile au redus asocierea dintre IQ şi fericire cu aproximativ 50%.
“La o investigare aprofundată a datelor sondajului de opinie am observat că persoanele cu un IQ mai mic au fost mai puţin probabil să fie fericite din cauza anumitor dezavantaje socio-economice, precum venitul mic. De asemenea, aceştia s-au declarat a fi mai puţin fericiţi pentru că au nevoie de mai mult sprijin pentru a îşi duce viaţă de zi cu zi, în special aceia care sufereau de anumite afecţiuni fizice sau de ordin psihologic,” explică autoarea.
“Există unele dovezi care arată că strategiile intensive adresate copiilor ce vin din medii sociale defavorizate pot avea un impact pozitiv nu numai asupra nivelului de IQ, cât şi asupra oportunităţilor ce li se deschid pe parcursul vieţii şi care le influenţează în mod direct nivelul de bunăstare. Deşi aceste programe nu sunt gratuite, prin faptul că îi stimulează pe plan mental, programele reuşesc să le ofere un viitor mai bun celor mici, iar costul acestora este compensat astfel de beneficii precum gradul redus de apel la ajutorul social, dar şi sănătatea pe plan fizic şi psihic,” conchide Dr. Hassiotis.