Mult discutata “combinaţie” dintre CS Câmpina şi Petrolul Băicoi, prin care al doilea municipiu al judeţului urma să reapară pe harta Ligii A, iar Băicoiul mergea la Superligă, pare să fi picat definitiv, după ultima şedinţă a consilierilor locali câmpineni. Aceştia au “anchetat” acest demers, ajungându-se la concluzia că… nu are rost să se încerce o astfel de mişcare şi, dacă nu apare vreo supriză de ultimă oră, Câmpina va rămâne cu juniorii municipalităţii tot la nivel de fotbal juvenil, amânând trecerea la seniori şi o reprezentare la un nivel mai înalt. Iar preşedintele de la Băicoi, Spiridon, are … viaţă grea, trebuind să găsească urgent o soluţie pentru continuarea activităţii la primul nivel judeţean, după ce majoritatea jucătorilor i-au plecat!