F. T.

Peste 250 de persoane – unele dintre ele minori – urmau să ajungă aseară, pentru a fi audiate, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, în urma unor acțiuni de amploare care au vizat destructurarea unei rețele specializate în trafic de droguri. Descinderile – la care au participat și jandarmi – au vizat localități din județele Prahova, Dâmbovița și Capitală. Aceleași surse judiciare ne-au mai precizat că la unele dintre domiciliile percheziționate au fost găsite culturi de cannabis, precum și instrumente folosite la cântărirea drogurilor.
În funcție de rezultatul audierilor, procurorul de caz de la DIICOT Ploiești urma să ia, în privința unora dintre persoanele audiate, măsurile care se impuneau – continuarea cercetărilor în stare de libertate sau de reținere.