Până la reunirea lotului petrolist, în vederea abordării ligii a III-a mai sunt două săptămâni, primul antrenament al galben albaştrilor fiind programat pe 17 iulie. În fruncţie de programul primei etape din… Liga I, când Juventus Bucureşti va debuta în Divizia A, pe stadionul „Ilie Oană”, este posibil ca această reunire – eveniment să se desfăşoare chiar sâmbătă după amiază, pe 15 iulie, pentru ca în tribune să fie prezenţi cât mai mulţi fani petrolişti.
Până atunci, staff-ul tehnic şi administrativ caută să formeze lotul cu care se va aborda întrecerea Ligii a III-a, preşedintele Cristi Vlad fiind ferm cu privire la „obligaţia” pe care o are Petrolul pentru sezonul viitor: „suntem conştienţi că avem decât o singură variantă – să promovăm al doilea an la rând. La acest nivel, al Ligii a III-a, nu intră în calcul să ratăm acest obiectiv şi spun acest lucru nu pentru a pune vreun fel de presiune ci pentru că aşa este. Am discutat şi cu domnul Mihailovici, care ne susţine financiar, toţi dorim acelaşi lucru şi trebuie să muncim pentru asta, să ne asumăm obiectivul pentru noul sezon. Nu va fi simplu, nu a fost simplu nici când s-a făcut această echipă, în 10 zile, dar am depăşit prima provocare, urmează a doua, apoi, sunt sigur, a treia, pentru a reveni acolo unde ne este locul” – spune Vlad.
Acesta a dezvăluit şi ce va urma în privinţa politicii de transferuri pe care Petrolul o doreşte în vederea abordării eşalonului trei. „Eu nu spun că vom da jucători afară, pur şi simplu sunt câţiva care ne-au ajutat, dar trebuie să ne despărţim, aşa cum a fost şi în iarnă. Clar, vom aduce jucători de nivel bun, chiar din Liga I, o să vedeţi, pentru că suntem obligaţi să întărim echipa. Nu spun că pleacă 6, vin 8, dar clar, vreau să întărim echipa foarte mult, să facem pasul obligatoriu înainte” – anunţă oficialul „lupilor”, care spune că „Petrolul are avantajul că este perceput drept un proiect serios, cu susţinere, cu oamenii alături. Sunt mulţi jucători care vor să vină la noi să joace, atraşi de public, de stabilitatea pe care am avut-o. Muncim ca să alegem ce este mai bun pentru noi” – a mai spus acesta.