Muzeul Național Peleș organizează, pe 20 iulie, de la ora 12.00, în Sala de Concerte a Castelului Peleş, conferința intitulată ,,Regele Ferdinand I al României – Viaţa privată şi activitatea politică“, susținută de prof. univ. dr. Ioan Scurtu. Acum 90 de ani, mai exact pe 20 iulie 1927, se stingea din viață Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea rege al României, începâd din 10 octombrie 1914 și până la moartea sa. Ferdinand a condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La sfârșitul războiului, România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca prim rege al României Mari. În anii care au urmat Primului Război Mondial, România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare și a votului universal.