Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat ieri impunerea unor restricţii de circulaţie pe două sectoare din Autostrada Soarelui (A2) până în 15 august, din cauza unor lucrări de reparaţii, relatează News.ro.
Sectoarele vizate sunt în zona podului Borcea (km 145) şi între km 157 – km 159 (pod Cernavodă), unde se vor executa lucrări de reparaţii până în data de 15 august.
„Lucrările sunt executate noaptea, în intervalul orar 22:00 – 06:00, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi. Precizăm că pe sectoarele de drum menţionate, circulaţia se desfăşoară restricţionat, pe o singură bandă”, a anunţat CNAIR.
Totodată, CNAIR a precizat că, începând din 28 iulie, ora 10.00, vor fi demarate lucrări de reparaţii pe Drumul Naţional 65 (DN65 – E574) Craiova – Piteşti, pe podul peste râul Olt, în zona municipiului Slatina. Din acest motiv, până în data de 31 august, traficul se va desfăşura pe un singur fir, alternativ.
„În zilele de 30 iulie şi 13 august, în intervalul orar 00.00 – 06.00, va fi interzisă circulaţia tuturor vehiculelor pe pod şi va fi folosită ruta ocolitoare Slatina (Catedrală) -DJ546 – Teslui – Strejeşti – DN64 – Pleşoiu -DJ677 – Salcia – DN65. Circulaţia rutieră în această perioadă va fi dirijată prin semafoare electrice, montate la extremităţile podului”, se mai arată în comunicat.

UPDATE:

Lucrările de  reparatii asfaltice care erau programate să se desfăşoare în această perioadă pe Podurile Borcea şi Cernavodă, au fost reprogramate după data de 15 august, când se prognozează o scădere a traficului rutier spre şi dinspre litoral.

Potrivit programării iniţiale lucrările pe aceste două poduri  ar fi urmat să se încheie pe data de 15 august şi ar fi fost executate  noaptea,  în intervalul orar 22:00 – 06:00, în zilele de luni, marți, miercuri și joi.