Petre Apostol

Pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti a avut loc, de curând, etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori 3, sportivi născuţi în 2002 şi 2003. Printre cei 400 de sportivi prezenţi la startul competiţiei s-au remarcat şi elevii profesorilor Maria Andrei şi Florin Andrei, legitimaţi la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti şi la CSM Bucureşti.
Reprezentanţii ploieşteni au reuşit să obţină cinci medalii în total la competiţia de la Bucureşti, două în cadrul probelor individuale şi trei în cadrul întrecerilor de ştafetă.
La individual, ambele medalii au fost obţinute la proba de 400 m feminin, Rebecca Andrei devenind vicecampioană a României, cu timpul de 58.99 secunde, în vreme ce Nicoleta Neagu a câştigat medalia de bronz, sosind cu timpul de 59.65 secunde. 9 cinci 70 b
Încă două medalii de argint au fost cucerite de ştafetele clubului ploieştean la probele de 4×100 m, feminin şi masculin. La fete, echipa ploieşteană a fost alcătuită din Alexandra Teodoru, Nicoleta Neagu, Raluca Baicu, Rebecca Andrei, sosind cu timpul de 51.73 secunde, în vreme ce la băieţi, în componenţa Robert Ioniţă, David Gudi, Andrei Niculiţă, Andrei Patrichi, elevii profesorilor Maria Andrei şi Florin Andrei au stabilit al doilea timp al concursului, cu 47.77 secunde, devenind, de asemenea, vicecampioni.
Pe podiumul de premiere a urcat şi ştafeta băieţilor de la 100 m+200 m+300 m+400 m, alcătuită tot din Robert Ioniţă, David Gudi, Andrei Niculiţă, Andrei Patrichi, care a obţinut medalia de bronz, sosind cu timpul de 2:13.31 minute.
În plus, cele patru vicecampioane de la proba de 4×100 m, Raluca Baicu, Alexandra Teodoru, Nicoleta Neagu, Rebecca Andrei, au mai cucerit şi medaliile de bronz la ştafetă 100 m+200 m+300 m+400 m, dar la acest concurs au reprezentat CSM Bucureşti, în probele de ştafetă sportivii cu dublă legitimare neavând voie să concureze decât pentru un singur club.9 cinci 70 c
De la CSŞ Ploieşti au mai fost aproape de medalii Alexandra Teodoru, care a încheiat la doar 11 sutimi de secundă de a treia treaptă a podiumului la proba de 200 m, ocupând a patra poziţie, iar Robert Ioniţă a ocupat locul al şaselea în finala probei de 100 m.

Doi ploieşteni, la Europenele U20

Astăzi, la Grosseto, în Italia, vor debuta probele Campionatelor Europene de Atletism la categoria U20 (juniori 1), la care în lotul României au fost convocaţi şi doi atleţi de la CSŞ Ploieşti, Mihai Pîslaru şi David Năstase. În plus, cei doi sportivi ploieşteni sunt însoţiţi şi de antrenoarea lor, profesoara Maria Andrei, selecţionată în colectivul tehnic al delegaţiei tricolore.
Mihai Pîslaru – vicecampion european de cadeţi, anul trecut – şi David Năstase vor concura în cadrul probelor de 400 m şi de ştafetă 4×400 m. Concursul individual de 400 m va începe chiar astăzi, cu faza seriilor preliminare, în care vor participa 41 de atleţi, semifinalele fiind programate mâine seară, iar finala – sâmbătă seară.
Proba de ştafetă 4×400 m va debuta sâmbătă dimineaţă, cu faza seriilor preliminare, fiind prezente 14 echipe la start, iar duminică seară va avea loc finala, reprezentând chiar concursul care va închide această ediţie a Campionatelor Europene.