Începând de astăzi și până duminică, pe Bulevardul Castanilor se desfășoară primul Festivalul Medieval, intitulat “Ploiești Târg Domnesc”. Publicul poate urmări, în cele trei zile ale evenimentului, o paradă a costumelor medievale, demonstrații de tehnici de luptă, programe de reconstrucție istorică, dar și concerte ale unor trupe cunoscute. Iată programul festivalului:

Vineri 14 iulie:
12.00 – Instalarea taberelor medievale – activităţi medievale (dansuri, lupte); 17.00 – Deschiderea Festivalului – Vernisajul expoziției Taberei de Creație plastică “Dan Platon” cu tema – 420 de ani Ploieşti Târg Domnesc; 18.00-18.30 – Parada medieval; 18.30 – 19.20 – Dansuri Medievale – Paladini de Terra Medies; 19.20 – 20.00 – Program susținut de Grupul de reconstrucţie istorică Terra Ultrasilvana: tir cu arcul, demonstrație și program interactiv cu public, demonstrații ale unor tehnici de duel după maeștrii medievali Liechtenauer, Dobringer, Mayer; 20.00 – 21.00 – Concert de muzică medievală şi tradiţională cu grupul TRUVERII – “Peregrinatio 2 – Muzicanţii călători în timp” – muzică din Europa secolelor XIII-XVIII; 21.00 – Concerte susținute de Hara și Spitalul de Urgenţă.

Sâmbătă 15 iulie:
10.00 – Deschiderea taberelor medieval; 10.30 – Şcoală de instrucţie – Paladini de Terra Medies; 11.30 – 12.00 – Program susținut de Grupul de reconstrucţie istorică Terra Ultrasilvana: tir cu arcul, demonstrație și program interactiv cu public, demonstrații ale unor tehnici de duel; 12.10 – 13.00 – Dansuri medievale – Paladini de Terra Medies; 15.00 -16.00 – Tir cu arcul, demonstrații ale unor tehnici de duel (Grupul de reconstrucţie istorică Terra Ultrasilvana); 16.00 – 17.00 – Prezentare de arme – Paladini de Terra Medies; 17.00 – 18.00 – Activităţi medievale la tabere; 18.00 – 19.00 – Program Grupul de reconstrucţie istorică Terra Ultrasilvana – tir cu arcul, demonstrații de tehnici de duel; 19.00 – 20.00 – Program interactiv cu publicul – Paladini de Terra Medies; 20.00 – 21.00 – Concert de muzică medieval şi tradiţională cu grupul TRUVERII; 21.00 – Concert susținut de trupele Bere Gratis și Vama.

Duminică 16 iulie:
10.00 – Deschiderea taberelor medieval; 10.00 – 11.20 – Tir cu arcul, demonstrații de tehnici de duel (grupul Terra Ultrasilvana); 11.00 -12.00 – Turnir WesternDream; 11.30 – 12.30 – școala de instrucție cu pedepse medieval; 12.30 – 13.00 – Tir cu arcul, demonstrații de tehnici de duel (grupul Terra Ultrasilvana); 15.00 – 16.00 – scenetă istorică susținută de Grupul de reconstrucţie istorică Terra Ultrasilvana şi Paladini de Terra Medies; 16.30 – 17.30 – școala de dansuri, program interactiv cu publicul – Paladini de Terra Medies; 17.30 – 18.30 – Prezentare arme + full contact – Paladini de Terra Medies; 18.30 – 19.30 – Tir cu arcul, demonstrații de tehnici de duel (grupul Terra Ultrasilvana); 19.30 – 20.00 Activități în tabere medievale; 19.00 – Concert de muzică medievală şi tradiţională cu grupul TRUVERII; 20.00 – Concert susținut de trupele Vunk și Zdob şi Zdup.