Petre Apostol

Clubul Tricolorul LMV Ploieşti continuă să reprezinte cu succes voleiul ploieştean şi pe cel românesc, deopotrivă, la nivel internaţional, fiind prezent la cea de-a IX-a ediţie a turneului organizat în Cracovia (Polonia), intitulat „Cupa Ligii TKKF şi a Preşedintelui Oraşului Cracovia”. Întrecerea a fost organizată de Małoposkiego TKKF şi s-a desfăşurat la complexul sportiv „Com Com Zone” şi la sala Szkoła Aspirantów PSP. Pentru clubul ploieştean a reprezentat a treia participare la acest eveniment, pe care l-a câştigat în 2011, iar în 2015 s-a întors cu medaliile de argint. VETERANI53 B
Lotul de jucători cu care Tricolorul LMV Ploieşti a participat la turneul din Polonia a fost alcătuit din Dacian Alecse – căpitan, Florin Vasile, Daniel Mocanu, Laurenţiu Neagu, Marian Anton (antrenor şi jucător), Mădălin Marinescu, Alexandru Voinea, Liviu Cristudor şi Răzvan Purice, alături de aceştia fiind prezent şi Iosif Lisofschi, director executiv.
De remarcat prezenţa în lot a trei jucători activi în Divizia A1 în sezonul trecut, ploieşteanul Liviu Cristudor cucerind Cupa României cu CS Arcada Galaţi, cu care a bifat şi medaliile de bronz în campionat. În schimb, fostul internaţional Răzvan Purice şi Alexandru Voinea, originar tot din Ploieşti, format, la fel ca şi Cristudor, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, sub îndrumarea profesorului Ştefan Dumitrescu, au evoluat pentru Ştiinţa Bacău, menţinând formaţia moldoveană în prima divizie la revenirea în elita voleiului românesc.
Revenind la turneul din Polonia, notăm că la categoria la care Tricolorul LMV a participat au fost înscrise 24 de echipe, împărţite în şase grupe preliminare de câte patru formaţii fiecare.
De menţionat că, înainte de competiţie, Tricolorul LMV a disputat un amical cu echipa organizatoare, din Cracovia, meci adjudecat de ploieşteni cu scorul de 3:0 (25:23, 27:25, 25:18). Lotul folosit: Dacian Alecse, Răzvan Purice, Florin Vasile, Alexandru Voinea, Mădălin Marinescu, Liviu Cristudor şi Daniel Mocanu – libero; în setul 2 a intrat şi Laurenţiu Neagu în locul lui Dacian Alecse. Turneul a programat toate fazele în aceeaşi zi, anume duminică (25 iunie), reprezentând un adevărat maraton de volei, rezistenţa fiind principalul element al succesului.
În faza grupelor preliminare, Tricolorul LMV Ploieşti a câştigat toate cele trei partide disputate, cu scorul de 2:0, învingând echipele Piast Skawina, Whatever, AKKS Husaria, câştigând, astfel, grupa şi obţinând calificarea în sferturile de finală.
Primii şase au fost aceiaşi ca şi în meciul amical de vineri, iar ca schimbări, în al doilea şi al treilea meci a jucat Laurenţiu Neagu în locul lui Dacian Alecse, iar Marian Anton l-a înlocuit pe Florin Vasile în a doua partidă.
În faza grupelor s-au jucat două seturi, până la 20 (fără să fie nevoie de un ecart de două puncte pentru a câştiga setul) fiecare, în caz de egalitate luându-se în considerare punctele totale realizate. Apoi, în faza finală, s-a jucat după sistemul „cel mai bun din trei seturi”, primele două seturi disputându-se până la 20 (în format normal, cu departajare de două puncte în final), iar în caz de egalitate s-a mai desfăşurat un tiebreak până la 11.
Tricolorul LMV Ploieşti şi-a continuat parcursul perfect şi în sferturile de finală, în care a învins pe TKKF Apollo, cu scorul de 2:0 (20:12, 22:20). Apoi, veteranii ploieşteni au trecut şi de SKP Bartosz, în semifinale, scor 2:0 (20:15, 21:19).
În marea finală, însă, desfăşurată la foarte puţin timp după încheierea semifinalelor, Tricolorul LMV Ploieşti a cedat disputa cu Quajet Team, scor 0:2 (16:20, 17:20), obţinând, astfel, medaliile de argint, repetând performanţa din urmă cu doi ani la turneul din Cracovia.
De remarcat că Tricolorul LMV Ploieşti a avut un reprezentant şi la categoria premiilor individuale acordate de organizatori, căpitanul echipei, Dacian Alecse, fiind desemnat „cel mai bun coordonator” al turneului.

Rezultatele înregistrate în faza finală:

Sferturi de finală
Dziadki – SKP Bartosz 0:2 (17:20, 15:20)
Tricolorul LMV Ploieşti – TKKF Apollo 2:0 (20:12, 22:20)
KADRA Bobrek Bytom – Promień Bochnia 2:0 (20:18, 20:11)
Quajet Team – Ars-Medica 2:0 (20:17, 20:14)
Semifinale
Tricolorul LMV Ploieşti – SKP Bartosz 2:0 (20:15, 21:19)
KADRA Bobrek Bytom – Quajet Team 0:2 (16:20, 14:20)
Finala mică
SKP Bartosz – KADRA Bobrek Bytom 1:2 (20:17, 18:20, 8:11)
Finala mare
Tricolorul LMV Ploieşti – Quajet Team 0:2 (16:20, 17:20)
Premii individuale:
MVP – Przemysław Cisło – Quajet Team
Cel mai bun atacant – Arkadiusz Bartosiak – KADRA Bobrek Bytom
Cel mai bun coordonator – Dacian Alecse – Tricolorul LMV Ploieşti
Cel mai bun apărător – Piotr Bogusiewicz – SKP Bartosz