Petre Apostol
Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti continuă seria transferurilor în vederea alcătuirii lotului pentru sezonul viitor, unul în care urmăreşte să urce pe podiumul de premiere. Noul component al echipei ploieştene este Philipp Kroiss, titularul postului de libero al Naţionalei Austriei.
Născut în data de 2 martie 1988, Kroiss are 1.82 m şi 80 kg, evoluând în peste 100 de meciuri pentru reprezentativa Austriei. Va fi prima experienţă în estul Europei pentru jucătorul austriac, care a concurat, până în prezent, numai în campionate din centrul şi vestul continentului. În sezonul trecut, Philipp Kroiss a evoluat în campionatul Belgiei, pentru Lindemans Aalst, echipă cu care a obţinut medaliile de bronz. Totodată, cu formaţia belgiană a concurat în a doua competiţie europeană ca valoare, CEV Cup, Lindemans oprindu-se în sferturile de finală.
Înainte de experienţa din Belgia, liberoul de 29 de ani a mai jucat în Austria, Elveţia şi Franţa. Din 2004 până în 2011 a evoluat doar în prima ligă din ţara natală, împărţindu-se între Supervolley Enns (2004-2005, 2006-2007), VCA Hypo Niederösterreich (2005-2006, 2007-2009) şi Hotvolleys Vienna (2009-2011).
În 2010, a fost finalist în liga austriacă, performanţă similară obţinută cu Hotvolleys Vienna şi în Liga Europei Centrale (MEVZA), iar în 2011 a cucerit şi primul trofeu din carieră, Cupa Austriei. Cu echipa din Viena a fost prezent şi în CEV Cup, în 2010 şi 2011. În sezonul 2011-2012 a trecut graniţa în Elveţia, evoluând la Volley Amriswil, echipă cu care a câştigat Cupa Ţării Cantoanelor, evoluând şi în CEV Challenge Cup. A revenit, apoi, în prima ligă austriacă, la SK Posojilnica Aich/Dob, devenind campion naţional şi ajungând, pentru a doua oară, în finala Ligii Europei Centrale, în vreme ce în CEV Cup a încheiat pe locul 9.
Din 2013, s-a mutat în liga franceză, evoluând pentru Montpellier Volley (2013-2015) şi Beauvais (2015-2016), înainte de a se transfera în Belgia, la Lindemans, în sezonul trecut.
Pentru Naţionala Austriei evoluează încă de la nivelul de juniori, din 2007. Chiar luna trecută a fost prezent în lotul reprezentativei austriece la calificările pentru Campionatul Mondial, la care Kroiss a încheiat al doilea în clasamentul jucătorilor la preluare, cu 59.37% procentaj la recepţii perfecte, din 96 de preluări (patru meciuri disputate, 17 seturi jucate). Totuşi, la fel ca şi România, Austria a ratat calificarea la turneul final al Mondialelor, clasându-se pe locul al patrulea, într-o grupă câştigată de Olanda, Slovacia şi Grecia ocupând locurile 2, respectiv 3.
În plus, în aceste zile, Kroiss evoluează pentru selecţionata Austriei în Liga Mondială, grupa a III-a, ţară care găzduieşte, la Linz, al doilea turneu din cadrul fazei preliminare, ieri seară jucând în compania Germaniei. Astăzi, Austria urmează să joace în compania Mexicului, unde Kroiss se va întâlni cu un fost component al Tricolorului LMV, Daniel Vargas, iar mâine are programat meciul cu Spania, ambele partide începând de la ora 21:15, în România. După primul turneu al fazei preliminare, reprezentativa austriacă se află în calcul pentru calificarea la Final Four, programat între 18 şi 19 iunie, la Leon, în Mexic, ocupând locul al patrulea, cu şase puncte, în urma Germaniei (9p), Spaniei (9p) şi Tunisiei (7p). La Final Four, primele trei clasate se vor alătura echipei gazdă, Mexic, în lupta pentru prima poziţie, care oferă calificarea în grupa a II-a valorică din sezonul următor.