F. T.

Ieri dimineață, în jurul orei 8, traficul rutier a fost blocat total pe DN 1, în zona localității Bușteni, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova.
La locul accidentului, ca urmare a solicitării prin intermediul Numărului Unic “112”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova a trimis mai multe echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD, precum și 15 pompieri.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloaie, a precizat că în urma coliziunii de la Bușteni, doi bărbați – în vârstă de 55 și respectiv 60 de ani – au suferit diverse traumatisme. Victimelor le-a fost acordat primul ajutor medical, apoi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Traficul rutier a fost reluat în condiții normale la 40 de minute de la producerea evenimentului (ora 8,40), iar polițiștii de la Direcția Rutieră Prahova au început cercetările pentru a stabili contextul în care s-a produs accidentul.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorINFOMEDICA