Petre Apostol

După ce Volei Club Banatul Caransebeş, care a încheiat pe locul al optulea în Divizia A1, a anunţat că nu se va înscrie în sezonul viitor în voleiul masculin românesc, s-a stabilit cine îi va lua locul în elita naţională. Astfel, chiar dacă Tricolorul LMV Ploieşti a scăpat de o deplasare dificilă, la Caransebeş, echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu va avea parte tot de un drum lung în Banat, CSU Vest Timişoara confirmând prezenţa în sezonul viitor în primul eşalon valoric.
Echipa timişoreană a câştigat Seria Vest din Divizia A2, în sezonul trecut, dar a ratat să avanseze în prima divizie, după ce s-a clasat pe locul al treilea la turneul de promovare, în urma formaţiilor Dinamo Bucureşti, respectiv CSŞ 2 Baia Mare. Voleiul timişorean nu a mai fost la nivelul primului eşalon valoric naţional din 2012, când „U” Timişoara a retrogradat după un singur sezon petrecut în elita României. Dar, timişorenii ar fi trebuit să evolueze în prima divizie din sezonul 2013/2014, după clasarea pe locul 2 la turneul de baraj, însă au declinat participarea, rămânând în divizia secundă.
Campionatul va începe pe 7 octombrie, CSU Vest Timişoara urmând să-i ia locul echipei din Caransebeş în programul deja stabilit de forul naţional. Astfel, Tricolorul LMV va întâlni pe CSU Vest Timişoara în etapa a şasea din campionat, în deplasare.
În Cupa României, drumul celor două echipe nu s-ar putea intersecta decât în fazele superioare, deoarece timişorenii ar întâlni pe CSM Bucureşti în turul preliminar, pentru ca, în cazul unui succes, să se confrunte cu Steaua Bucureşti în sferturile de finală.
În schimb, echipa ploieşteană, sfertfinalistă în ediţia precedentă, urmează să întâlnească o altă nou-promovată în turul preliminar, anume CSŞ 2 Baia Mare, iar în cazul unei victorii se va confrunta, în sferturi, cu deţinătoarea Cupei, CS Arcada Galaţi.
De remarcat că Tricolorul LMV Ploieşti s-a întâlnit de două ori în meciuri oficiale directe cu CSU Timişoara, ambele confruntări având loc la turneul de promovare, revenind formaţiei prahovene. În 2014, turneul a fost organizat chiar de Volei Club Banatul Caransebeş, ploieştenii impunându-se în tiebreak (25:18, 25:16, 21:25, 21:25, 16:14), rezultat care avea să încurce echipa prahoveană să promoveze, gazdele reuşind acest lucru, alături de Steaua Bucureşti, timişorenii ocupând ultima poziţie.
În anul următor, Tricolorul LMV nu a mai avut nicio problemă în duelul cu CSU Timişoara, de la turneul de promovare, găzduit chiar de clubul ploieştean, care s-a impus cu 3:0 (25:19, 25:12, 25:20), scor înregistrat, de altfel, pe tot parcursul sezonului competiţional, gruparea prahoveană încheind anul fără set pierdut.
Pentru sezonul următor, după două clasări pe locul al cincilea în Divizia A1, echipa Tricolorul LMV Ploieşti urmăreşte să urce pe podiumul de premiere.