A.M.

Ieri, încă de la primele ore ale dimineții, sute de oameni au venit la Biserica Domnească – cel mai vechi lăcaș de cult din Ploiești – pentru a participa la hramul bisericii, cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

BDP
Cu acatiste și lumânări în mâini, credincioșii au stat la coadă pentru a se închina la icoana celor doi sfinți martiri și a fi miruiți, apoi au ascultat slujba oficiată în curtea bisericii de un sobor de preoți, condus de Preasfinția Sa Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cu acest prilej, au fost sfințite, în curtea bisericii, o troiță închinată Sfântului Serafim de Sarov și o raclă sculptată în lemn, ce adăpostește o părticică din moaștele acestui sfânt.
În jurul orei 12.00, unuia dintre preoți i s-a făcut rău din cauza căldurii. Medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță i-au acordat asistență medicală de urgență pentru lipotimie. Biserica Domnească din Cartierul Mihai Bravu este o ctitorie a domnitorului Matei Basarab și datează din secolul al XVII-lea. În jurul acestei biserici au fost constituite primele zone locuite ale orașului și un prim cimitir.