Violeta Stoica
Șansele ca Ploieștiul să finalizeze noua stație de epurare până la finalul anului 2018 par să scadă pe zi ce trece, având în vedere problemele legate de imposibilitatea realizării unei expertize de specialitate care să arate în ce situație mai este obiectivul abandonat în anul 2013.
Peste două luni, se împlinesc patru ani de când stația de epurare zace nefinalizată în zona de est a municipiului Ploiești. Clădirea care ar fi trebuit să preia apele uzate din Ploiești încă din anul 2013 se află chiar în apropierea stației de epurare vechi, îmbătrânite, care nu mai face față cerințelor actuale de mediu, dar nici nu mai are capacitatea de a prelua apele reziduale provenite dintr-un oraș în care rețeaua de canalizare s-a extins sistematic de la mijlocul secolului trecut încoace.
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, este conștient de faptul că nerealizarea stației noi de epurare până la finalul lui 2018 reprezintă o nouă problemă pentru oraș, un risc financiar care ar atârna imens pentru bugetele viitoare ale municipiului.
Chinurile realizării noii stații de epurare a Ploieștiului, obligatoriu de rezolvat până la finalul anului 2018 (termenul extins) par să fie fără sfârșit, având în vedere istoria acestui obiectiv, a cărui finanțare era asigurată inițial de Ministerul Mediului. Transferat la Ministerul Dezvoltării în anul 2012, obiectivul de la Ploiești – de altfel, o problemă de mediu – nu a mai avut susținere financiară de la ministerul la care a fost transmis, rămânând practic fără posibilitatea de a achita facturile emise de constructor. Intrându-se în incapacitatea de a mai plăti constructorul, Primăria Ploiești a ajuns să se judece cu societatea de construcții, care a și câștigat de altfel procesul în care a solicitat circa 300.000 de euro restanți pentru lucrările efectuate. Și Primăria Ploiești a fost bună de plată pentru că, potrivit primarului Dobre, această sumă a și fost achitată de municipalitate, din fondurile publice.
Istoria continuă cu procesul pe care Primăria Ploiești l-a intentat Ministerului Dezvoltării Regionale pentru respectarea convenției de finanțare pentru stația de epurare din Ploiești încheiată în anul 2006, parafată cu Ministerul Mediului la vremea respectivă, dar transferată (culmea, fără prevederi bugetare) la Ministerul Dezvoltării. Aflat în așteptarea recursului vreme de un an și câteva luni, procesul dintre municipalitatea ploieșteană și Ministerul Dezvoltării se apropie de final, o decizie definitivă în această privință urmând să fie dată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție chiar săptămâna viitoare, după două amânări de pronunțare a sentinței.
Pe 22 iunie, magistrații Instanței Supreme fie vor da dreptate în continuare Primăriei Ploiești pentru recuperarea sumei de peste 18 milioane de lei reprezentând finanțarea restantă pentru construirea stației de epurare, fie vor da dreptate părților care au făcut recurs, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale și constructorului Tahal Romania. O eventuală câștigare definitivă a procesului de către Primăria Ploiești nu rezolvă însă problema de fond: în situația în care nu se poate evalua starea actuală a clădirilor și a instalațiilor de la stația nouă de epurare, lucrările nu ar putea să fie continuate, necunoscându-se dacă obiectivul respectiv mai este viabil parțial sau total.
Expertiză-ntr-un picior…
Expertiza tehnică pentru care Primăria Ploiești și Regia Autonomă de Servicii Publice s-au dat peste cap să o realizeze cu ajutorul unei firme de specialitate, pare să nu se întocmească prea curând, având în vedere că nici măcar creșterea substanțială a fondurilor puse la bătaie de municipalitate nu a prezentat prea mare interes pentru evaluatori. La termenul final de depunere a ofertelor de către experții tehnici nu a fost depus niciun dosar, deși o firmă de profil a solicitat clarificări referitoare la caietul de sarcini privind serviciile de expertizare a stației de epurare.
Între timp, la Judecătoria Ploiești, procesele pe fond dintre Regia Autonomă de Servicii Publice și Apele Române au cam început să fie pierdute de regia locală, procesele verbale soldate cu amenzi usturătoare fiind recunoscute de instanța de judecată, magistrații menținând constatarea depășirii concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate din stația veche de epurare.
Bani pierduți din fonduri publice, care se vor adăuga aproape lunar (din cauza întârzierii operaționalizării noii stații de epurare) celor care vor trebui plătiți de municipalitate pentru încălcarea prevederilor de mediu.