În localitatea Cheia, la început de iunie, turiştii au parte de un adevărat spectacol al naturii, după ce pe Muntele Roşu din masivul Ciucaş a înflorit rododendronul. Oamenii locului spun că fenomenul este unic şi se bucură că floarea este ocrotită prin lege. Rododendronul, numit şi smârdar sau bujor de munte, înfloreşte în luna iunie, când Muntele Roşu oferă un fenomen unic în România. Directorul Centrului de Cultură din Măneciu, Lidia Pavel, a declarat pentru Mediafax că muntele a fost denumit în acest fel chiar datorită acestui fenomen, rododendronul fiind de culoare roşie. „Înfloreşte la jumătatea lunii iunie sau chiar mai devreme, în funcţie de temperatură. Oferă un spectacol de culoare, prin versanţii roşii, plini de bujori de munte înfloriţi, de unde vine şi numele de Muntele Roşu. Planta este ocrotită pentru a ne oferi un spectacol inedit”, a declarat Lidia Pavel. Aceasta a mai precizat că rododendronul reprezintă acum atracţie turistică, mii de turişti venind în Cheia, în mod special, pentru a vedea spectacolul naturii oferit de această floare. Pentru a ajunge în locurile în care creşte această plantă, turiştii şi localnicii trebuie să meargă pe jos, pe creste, aproximativ două ore. Pe vremuri, localnicii făceau dulceaţă de rododendron, considerată o delicatesă. Acum, însă, planta e ocrotită de lege. „Culegeam florile de bujori de munte, le ţineam în mână şi tăiam partea lemnoasă, mai albă. Puneam într-o farfurie petalele şi apăsam ca să iasă mai consistentă, apoi puneam o linguriţă de sare de lămâie, o frecam puţin aşa şi storceam bine. Separat, puneam un kilogram de zahăr, trei pahare de apă şi puneam petalele stoarse. Dă un colorit nemaipoment. Era o delicatesă. Acum mai facem din trandafiri, dacă nu mai e voie să culegem rododendromul. E foarte bine că nu se dă voie să se mai culeagă”, a spus o localnică. Zona în care creşte rododendronul se întinde pe o suprafaţă de două hectare. „Bujorul de munte sau rododendronul este ocrotit de lege. Este, după câte ştiu eu, pe o suprafaţă de mai bine de două hectare şi înfloreşte la jumătatea lunii iunie şi cu un impact deosebit asupra imaginii vizuale, turiştii sunt încântaţi, se relaxeaază. Această plantă este, însă, din ce în ce mai mult pe cale de dispariţie pentru că turiştii au început să o rupă. Acest lucru ar trebui semnalat ca să lăsăm această plantă să fie ocrotită şi acest peisaj să rămână şi copiilor noştri”, a declarat profesoara de geografie Crina Popescu. Potrivit Jandarmeriei Prahova, până acum nu a fost dată nicio amendă pentru ruperea rododendronului. Autorităţile au decis chiar să organizeze un festival dedicat acestei plante. Festivalul „Bujorul de Munte” va avea loc sâmbătă, 10 iunie, şi este la a şaptea ediţie.