Cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia la toată lumea şi să transmită oamenilor har sfinţitor. L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Au avut de întâmpinat multe greutăţi, lovituri şi chinuri din partea multor necredincioşi, mai ales în timpul prigonirii creştinilor. Şi-au jertfit viaţa pentru a aduce pe calea mântuirii pe cât mai mulţi oameni. Au făcut multe minuni cu puterea dată lor de la Dumnezeu, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în Hristos. Au vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile lor şi chiar au înviat morţi. Numele lor sunt: Petru (adică Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda (fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia. Împreună cu aceştia este Sfântul Apostol Pavel, considerat Apostolul neamurilor. La început făcea parte dintre cei 12 Apostoli şi Iuda Iscarioteanul, dar după ce l-a trădat pe Hristos, s-a sinucis. El a fost înlocuit cu Sfântul Apostol Matia.