Cel mai important festival de teatru internațional din România și unul dintre principalele evenimente de gen din Europa – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) – s-a deschis ieri, în fața a 68.000 de spectatori din țară și străinătate, pregătiți să urmărească peste 500 de evenimente culturale, potrivit organizatorilor. Tot orașul Sibiu, dar și o parte din județ se transformă în spații de joc până pe 18 iunie 2017, pe durata FITS, care va reuni 3.278 de artiști și invitați. 17.000 de bilete au fost vândute de la începutul lunii aprilie până acum, stabilindu-se un nou record de vânzări, 78 de spectacole fiind deja cu locurile epuizate. Pe de altă parte, peste 60 la sută din tot ce se întâmplă la FITS este gratis pentru public și asta face ca mirajul artelor spectacolelor să cuprindă toată comunitatea locală. În cadrul FITS fuseseră programate pentru ieri 12 evenimente speciale,13 spectacole în săli consacrate sau spații interioare transformate în spații de joc și nouă spectacole stradale. Două dintre cele mai așteptate evenimente de ieri au fost expoziția de fotografii personale intitulată „Lumea lui Purcărete” și evenimentul „Ziarul Orizontal”, în cadrul căruia au fost prezentate desene și mesaje ale artistului vizual Dan Perjovschi pe zidul exterior al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Festivalul de la Sibiu este recunoscut și pentru atenția pe care o acordă spectacolelor de stradă. „Spectacolele de stradă sunt forța acestui festival iar calitatea lor a crescut de la an la an. Pentru ca sibienii și cei care vin în Sibiu special pentru festival să se poată bucura de calitate și diversitate în artele spectacolului, Piața Mare, Pietonala Bălcescu, Piața Mică și alte spații în aer liber primesc cele mai importante companii în artele spectacolului de stradă, care dau farmecul, emoția și marea așteptare pe care Festivalul le aduce an de an”, a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS. Programul de spectacole al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este postat pe site-ul www.sibfest.ro.