Marian Dima
Superliga Prahova – cel mai „întârziat” eşalon al fotbalului judeţean – şi-a consumat, la finele săptămânii trecute, ultima etapă, a doua competiţie judeţeană, din punct de vedere valoric, premiindu-şi laureata – Real Rio Cocoşeşti.
Cu prilejul ultimului joc pe care echipa Real Rio – lider detaşat al seriei, cu 81 de puncte (9 mai mult decât a dolua clasată – Măgura Trestioara) l-a câştigat la Brazi, scor 4-2, formaţia din comuna Păuleşti, susţinută de edilul Sandu Tudor, a fost premiată de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova.
Viitorul echipei din satul Cocoşeşti este, deocamdată, incert, în sensul că autoritatea locală din Păuleşti nu pare pregătită şi dispusă să susţină două echipe în Liga A Prahova (amintim că, în sezonul trecut, s-a „refuzat”, tot din motive financiare, dreptul câştigat pe teren de CS Păuleşti, de a evolua în Liga a III-a), astfel că „premianţii” aşteaptă decizia primarului pentru a vedea unde vor continua competiţia. Dacă vor rămâne în Superligă (fără drept de promovare în următoarele două sezoane, conform regulamentului), atunci, cei de la Real Rio „scapă” formaţia pe Unirea Urlaţi de retrogradare, fiind pentru al doilea an consecutiv când aceasta ar rămâne „artificial” în Liga A!
Culmea, nici ocupanta locului secund – Măgura Trestioara – nu este foarte sigură de promovarea obţinută pe teren, existând varianta unei mutări a echipei la Slănic, pentru viitorul sezon, dar şi alte variante sunt posibile.
Iar conform informaţiilor pe care le are Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, din Superligă, echipa clasată pe locul 3 – Intersport – nu este interesată nici ea să urce un eşalon, astfel că nu va fi simplu de găsit o soluţie. Referindu-ne la acelaşi nivel comptiţional, una dintre grupările retrogradate din Liga A – Unirea Cocorăştii Colţ – ia în calcul să nu înceapă sezonul viitor în al doilea eşalon valoric – Superliga, ci să „ia de la zero” activitatea, urmând să activeze în ultimul eşalon (Liga C Prahova, dacă aceasta va fi reînfiinţată sau Liga B)!