Intersport Filipeștii de Târg – Voința Ciorani 3-2 (1-2)

Marcel Marin, Bogdan Chitic

Stadion: „Chimia”, Brazi. Spectatori: 100.
Au marcat: A. Ștefan (11), I. Brașoveanu (65), S. Lazăr (67) / C. Ilie (30), C. Nițu (36).
Intersport: C. Popa – M. Oprea, M. Butufei (83 D. Răducanu), I. Brașoveanu (cpt), P. Ioniță – I. Burchi – A. Modrișan, C. Gheorghe, A. Ștefan (63 Șt. Nenciu), S. Lazăr – A. Brebenel (85 D. Frusinoiu). Antrenor: Ion Burchi.
Voința Ciorani: D. Stoica – D. Pârvu, F. Matei, C. Ilie, D. Curea – V. Stoica (70 A. Dincă), V. Tătuță (72 E. Matei), C. Nedelcu (56 P. Tănase), G. Alexe – C. Nițu, M. Stancu (cpt). Antrenor: Dan Nedelcu.
Cartonașe galbene: I. Burchi (78), Șt. Nenciu (81), D. Frusinoiu (90+1) / M. Stancu (71), P. Tănase (77).
Au arbitrat: Bogdan Zahiu (Ploiești) – Valentin Dediu (Pantazi) și Gabriel Gruia (Brazi). Observator: Camil Oprișan (Ploiești).
Jucătorul meciului: Cătălin Gheorghe (Intersport Filipeștii de Târg).

Nou remaniata echipă a celor de la Intersport Filipeștii de Târg, antrenată de fostul divizionar B, Ion Burchi, și-a continuat traseul ascendent din returul campionatului Superligii B Prahova, unde, din 14 meciuri, a înregistrat 12 victorii, două egaluri și o singură înfrângere. Formația din Filipești se clasează, în acest moment, pe ultima treaptă a podiumului, după victoria de sâmbătă, scor 3-2, cu Voința Ciorani, la un singur punct de ocupanta poziției secunde, AS Măgura Trestioara, ce se regăsește pe loc direct promovabil în eșalonul județean de elită.
Gazdele au deschis rapid scorul, în minutul 11, când S. Lazăr, din banda stângă, a centrat la C. Gheorghe – al cărui șut a fost respins de portarul Stoica – iar de la 12 metri A. Ștefan a reluat în plasă, pentru 1-0! Oaspeții au egalat cu un sfert de oră înaintea finalului primei reprize, când la o lansare în adâncime portarul Popa a ieșit târziu dintre buturi, iar C. Ilie a plasat mingea pe lângă acesta, din marginea careului. Surprinzător, după mai multe ratări ale amfitrionilor, prin C. Gheorghe, Brebenel și S. Lazăr, vizitatorii au dus scorul la 1-2, după o minge recuperată în jumătatea proprie, prin C. Nițu (36) – un interesant jucător la acest nivel, care după mai multe driblinguri l-a executat pe goalkeeper-ul gazdelor de la 16 metri.
În actul secund, la jumătatea reprizei, „căpitanul” I. Brașoveanu (65) a marcat dintr-o lovitură liberă directă, central stânga, aproape de vinclul drept, după un fault asupra lui C. Gheorghe. Gazdele au stabilit rezultatul final după alte doar câteva zeci de secunde, când „specialistul” centrărilor din tabăra gazdă, Ad. Modrișan, a trimis de pe dreapta, portarul Stoica a prelungit mingea, iar S. Lazăr, venit din spate, a șutat violent din 10 metri, în colțul lung.
Tot în această repriză, Brebenel a irosit două situații uriașe de a marca, prima dată cu poarta goală, pentru ca, ulterior, doar cu goalkeeper-ul advers în față. La rândul lor, oaspeții au pus destul de multe probleme în joc, locul din clasament ocupat de formația din Ciorani (locul 15, 36 puncte) nereflectându-se în evoluția oaspeților. Astfel, Intersport Filipeștii de Târg, fără G. Matei, Ionuț Burchi și M. Vlad – cu toții absenți, continuă lupta la distanță cu AS Măgura Trestioara pentru acontarea poziției secunde, direct promovabilă în Liga A.