Odată cu stabilirea noii echipe guvernamentale, PSD a modificat şi programul de guvernare. Iată cele mai importante modificări: * legea pensiilor va fi gata până la 1 octombrie 2017. „Punctul de pensie va crește în următorii 4 ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi 1.400 lei și la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei * se introduce impozitul pe venitul global, cu deduceri, la nivelul persoanei fizice. În cadrul acestui impozit veniturile mai mici de 2.000 lei/lună vor fi scutite şi se vor introduce mai multe deduceri care să încurajeze economisirea, investiţiile şi creşterea standardelor de sănătate şi educaţie pentru populaţie * de la 1 ianuarie 2018 numărul taxelor, tarifelor şi comisioanelor nu va fi mai mare de 50. Astfel, pentru populaţie vor exista cel mult 10 taxe dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobile, impozitul pe maşină, contribuţia de solidaritate, vignieta. Toate celelalte taxe, tarife şi comisioane vor fi eliminate. Pentru agenţii economici numărul taxelor fiscale şi nefiscale va fi de maximum 40. Pentru a reuşi îndeplinirea acestor măsuri, Guvernul va prezenta public, cel târziu la 1 septembrie 2017, nomenclatorul taxelor din România * ‎reducerea TVA până la 18% este amânată cu un an, până în 2019 * introducerea unui impozit diferenţiat pentru companii de la începutul lui 2018‎, în funcţie de cifra de afaceri * scăderea contribuţiilor cu 4,25 puncte procentuale şi eliminarea a 4 contribuţii dintre cele 6 existente în momentul de faţă. „Vom continua pe linia reducerii contribuțiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi. Vom rămâne așadar doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat. Pentru a face acest lucru, la sfârşitul anului 2017, se va modifica baza de calcul a salariului brut prin creşterea acestuia cu 22,75%. Măsura nu va implica şi creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator ci doar uniformizarea salariului brut cu totalul cheltuielilor aferente unui salariu. Totodată, vor fi eliminate inechităţile privind plata contribuţiilor în procente egale, pentru toţi salariaţii din România, prin renunţarea la actualele plafoane privind contribuţiile”, scrie în programul de guvernare *salariul minim va fi majorat până la 2.000 de lei în 2018 şi va ajunge la 2.400 de lei în 2020. Se face şi o diferenţiere a salariului minim după studii, cei cu studii superioare vor primi 2.300 de lei în 2018. „Vom corobora și creșterea nivelului salariului minim la cel puțin 2400 lei în 2020, acesta atingând minimum 50% din salariul mediu în 2020″, scrie în program.”Nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2000 lei în 2018, 2.200 lei în 2019 și 2.400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020”, scrie în program * se introduce taxa pe solidaritate din 1 ianuarie 2018 şi o taxă suplimentară pentru produsele nocive * se vor bloca posturile din administraţia centrală şi locală până la finalul acestui an *alocaţie de până la 1.800 de lei pe an, pentru fiecare copil. „Familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 – 1.800 lei/an pentru fiecare copil. Aceşti bani vor fi daţi doar pentru copiii care au cel mult 10% absenţe nemotivate. Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se afla în această situație”, mai scrie în document.