Marian Dima
Chiar dacă mai au destulă vacanţă, echipele din Liga A Prahova şi-au început campaniile de achiziţii, câteva dintre acestea – cum ar fi CS Blejoi şi Petrolistul Boldeşti – organizând chiar meciuri de tip „trial”, pentru a vedea la lucru jucători pentru sezonul viitor. Unul în care datele problemei se pot schimba, într-o oarecare măsură, Asociaţia Judeţeană de Fotbal intenţionând să introducă regula folosirii a doi jucători Under 19, în permanenţă în teren (fotbalişti născuţi după 1 ianuarie 1998), plus a unui jucător „Under 21”.
Una dintre grupările care s-au „mişcat” repede pe piaţa transferurilor a fost CS Cornu. Astfel, după ce doi dintre oamenii cu experienţă – Ovidiu Gheorghe şi Iosif Gheorghe – au încetat colaborarea cu formaţia antrenată de Mihai Dinu, deja,au apărut şi doi jucători care au semnat contracte cu echipa care face o figură frumoasă în Liga A, de câteva sezoane.
Este vorba despre doi tineri jucători, care se încadrează şi în criteriile de vârstă mai sus amintite, Claudiu Bălan (ultima oară la CSO Plopeni, jucător născut în 1999) şi portarul Mihai Vanghele – jucător născut în 1998, produs al Centrului de Copii şi Juniori de la Petrolul. “Am transferat aceşti doi jucători, vor mai urma şi alţii, în mare majoritate tineri. Oferim condiţii foarte bune pentru aceşti jucători tineri, care nu au loc la echipe de eşalon superior şi vor să facă totuşi fotbal, cât mai aproape de profesionism. Avem condiţii foarte bune de antrenament, material, echipament adecvat, vom face şi un stagiu centralizat şi, în timpul sezonului minimum 3 antrenamente pe săptămână” – spune antrenorul Mihai Dinu.
Au pozat în tricoul… campioanei Viitorul!
Noii veniţi la Cornu au făcut şi prima poză cu tricoul echipei, unul surpriză – pentru că este identic cu cel purtat de către campioana României, Viitorul Constanţa! Prin intermediul unui prieten, aflând de proiectul pe care vreau să-l construiesc aici, la Cornu, de a creşte jucători tineri, am primit acest ajutor – un echipament de la Viitorul Constanţa. Vom juca în acest echipament în noul sezon” – spune Dinu.