O serie de fotbalişti care au evoluat sub comanda lui Marius Măldărăşanu la echipa secundă a Astrei, în Liga a III-a, se vor afla la antrenamentele lui Edward Iordănescu, în cantonamentul pe care prim-divizionara îl va efectua în Slovenia, începând din 10 iunie.
Este vorba despre Romario Moise, Valentin Gheorghe şi Mădălin Răileanu, fotbalişti care au în “CV”, în trecut, inclusiv Liga A Prahova sau selecţionata Prahova – Muntenia, după caz!
Cei trei au efectuat vizita medicală, ieri, iar aseară au făcut primul antrenament, Edward Iordănescu revenind în “9 Mai”, acolo unde a antrenat, o perioadă, ca antrenor al… Fortunei Poiana Câmpina (echipa finanţată de Radu Călin – desfiinţată, între timp, jucând, în Liga a III-a, pe arena din cartierul de Vest al Ploieştiului).