Francezul Arsene Wenger și-a prelungit contractul cu Arsenal pentru încă doi ani, până în 2019. Acesta va încasa 9,1 milioane de euro pe sezon, cu 8,528 milioane mai mult decât în 1996, când a fost numit pe banca „tunarilor” și când avea un salariu de 572.000 de euro. Astfel, după aproape 23 de ani de carieră la londonezi, managerul francez va totaliza aproape 114,4 milioane de euro câștigate. Antrenorul lui Arsenal are în palmares 3 titluri în Premier League și 7 Cupe ale Angliei, acestea din urmă reprezentând un record pentru un tehnician în Anglia, la un singur club.