F. T.

Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești l-au condamnat la 17 ani și șase luni de închisoare pe Cristian Pavel Alexe, acesta fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de sechestrare de persoane, șantaj, amenințare și viol.
Aceiași judecători au mai decis ca și concubina acestuia, Cărbunaru Ana Maria, să stea după gratii cinci ani și patru luni. Ambele condamnări sunt definitive.
Condamnatul Alexe a fost acuzat de către procurorii ploieșteni că, împreună cu concubina sa Cărbunaru Ana Maria, ar fi sechestrat mai multe tinere într-un apartament situat în zona Barierei București, acestea fiind batjocorite zile întregi.
Unele dintre victime au fost filmate în timp ce întrețineau relații sexuale cu inculpatul, pentru a putea fi șantajate și amenințate.
Cei doi inculpați au fost ridicați – după cum aminteam și-ntr-unul dintre numerele trecute ale ziarului nostru – în toamna anului trecut.
Alexe Cristian Pavel, în vârstă de 43 de ani, fusese condamnat în primă instanță, de către magistrații de la Judecătoria Ploiești, la 20 de ani de închisoare cu executare, iar concubina lui – Cărbunaru Ana Maria (20 de ani) – la opt ani de închisoare.