Bogdan Chitic

1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, nu a reprezentat pentru toți ploieștenii doar un motiv de „satisfacție cu explozie întârziată”, prin inaugurarea pasajului Mărășești, din apropierea Gării de Vest, la un an și jumătate de la termenul promis inițial, ci mai degrabă unul de tristețe amestecată cu mânie, în ceea ce privește soarta echipei fanion a orașului.
Cu mic, cu mare, suflarea petrolistă a sosit la „locul faptei” pentru a-și striga oful în fața aleșilor locali, care de aproape un an înaintează termene și promisiuni deșarte cu privire la cedarea mărcii către continuatoarea fenomenului, la Ploiești. Și nu doar la proaspătul inaugurat pasaj de la Gara de Vest au fost arborate bannere prin care fanii cer autorităților locale rezolvarea cât mai rapidă a problemei, ci și în centrul orașului, acolo unde mulți dintre copii au uitat să se mai bucure de ziua lor, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă pe marginea acestui subiect.
Dintre toate mesajele primite pe rețelele de socializare și sutele de poze încărcate la foc automat în ultimele zile, după un nou eșec în discuțiile dintre club și autorități, cel mai tare a impresionat postarea unui băiețel de 11 ani, care s-a pus pe picioare și datorită iubirii pentru Petrolul.
„Mă numesc Robert-Andrei, am 11 ani și astăzi e ziua mea.Știți ce cadou ne dorim atât eu, cât și mulți alți lupișori galbeni? Vrem scutul înapoi, întrucât Petrolul suntem noi, domnilor consilieri și domnule primar! Când am fost bolnav și am făcut transplant medular în Italia, jucătorii și suporterii Petrolului Ploiești, practic a doua mea familie, m-au susținut financiar, nu voi. Ani la rând, de când merg la controale periodice în Italia, ei m-au ajutat. Când mi-am dorit o bicicletă, ei mi-au făcut-o cadou, nu voi. Pentru ceea ce sunt astăzi, în mare parte, lor țin să le mulțumesc, nu vouă! Noi, cei din generația tânără, nu vă vom permite să vă bateți joc de noi”, a scris un tânăr suporter pe pagina de facebook.
Dacă mesajul va fi recepționat și de aleșii locali, măcar în ceasul al 13-lea, acum că panglica de la pasajul Mărășești, în sfârșit, a fost tăiată, rămâne de văzut. Cert este că pentru suflarea petrolistă nu mai există cale de întoarcere, iar mărcile simbolului ploieștean nu mai pot fi arestate, la nesfârșit, în birourile Primăriei.