Petre Apostol
Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti a fost gazda etapei finale a Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori 2 (cadeţi, sportivi născuţi în 2000 şi 2001), organizată la finalul săptămânii trecute. Printre cei peste 600 de sportivi prezenţi la această ediţie a campionatului s-au regăsit şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, ambele grupări ploieştene reuşind să se întoarcă de la competiţie cu medalii.
Pentru CSM Ploieşti a punctat Alexandru Geamănu, antrenat de profesorul Robert Munteanu. Atletul născut în anul 2000 a obţinut medalia de bronz în cadrul probei de 200 m, la care au luat parte 70 de concurenţi. Alexandru Geamănu a participat în prima serie, de unde s-au decis şi medaliaţii, de altfel, atletul ploieştean sosind cu timpul de 22.79 secunde, fiind devansat de Cosmin Pichiu (LPS Iaşi-CSM Oneşti, 22.22 secunde), respectiv Alexandru Iconaru (CSM Oneşti, 22.31 secunde).
Alexandru Geamănu a fost prezent şi în cadrul probei de 100 m, la care a reuşit calificarea în finală, la un concurs la care au participat 48 de sportivi. Elevul profesorului Robert Munteanu a stabilit al şaptelea timp în calificări (11.23 secunde), în finală situându-se tot pe a şaptea poziţie, cu timpul de 11.25 secunde, fiind la 29 de sutimi de secundă de ultima treaptă a podiumului.
Campion a devenit atletul care s-a impus şi la 200 m, Cosmin Pichiu, cronometrat cu timpul de 10.91 secunde, podiumul fiind completat de Robert Breahnă (Rapid Bucureşti, 10.95 secunde), respectiv Mirel Stoica (CSM Bucureşti, 10.96 secunde).
De la CSŞ Ploieşti s-au remarcat elevii profesorilor Maria Andrei şi Florin Andrei. În primul rând, ştafeta de la proba de 4×100 m a reuşit să urce pe a treia treaptă a podiumului, după ce s-a clasat pe locul al treilea. În componenţa Iosif Săceanu, Florin Nica, Alin Voicu, Alexandru Săceanu, echipa clubului ploieştean a trecut linia de sosire cu timpul de 45.57 secunde, la două zecimi de secundă de a doua clasată, ştafeta de la LPS Brăila, care a concurat într-o altă serie.
Campioană a fost echipa de la CSM Oneşti, care a oprit cronometrul la 42.76 secunde, într-un concurs în care au participat 11 ştafete.
De menționat şi că trei dintre elevele profesorilor Maria Andrei şi Florin Andrei de la CSŞ Ploieşti, încă junioare 3, au fost incluse în ştafeta de 100m+200m+300m+400m de la CSM Bucureşti (având dublă legitimare) cu care au câştigat medaliile de bronz. Cele trei atlete ploieştene sunt Raluca Baicu, Rebecca Andrei, Nicoleta Neagu, acestea având-o în echipă pe Bianca Anton, de la CSM Bucureşti, campioană naţională la proba de 400 m.
Atleţii de la CSŞ Ploieşti s-au mai remarcat în următoarele probe: ștafetă 4×100 m fete – locul 5, cu timpul de 51.92 secunde (la 24 de sutimi de secundă de medaliile de bronz), în componența Alexandra Teodoru, Nicoleta Neagu, Raluca Baicu, Andrei Rebecca; 400 m fete – Nicoleta Neagu – locul 6, cu timpul de 61.03 secunde; ștafetă 100m+200m+300m+400m băieți – locul 6, cu timpul de 2:08.32 minute, în componența Iosif Năstase, Florin Nica, Sebastian Parepa, Alexandru Săceanu.