Emmanuel Macron are libertate deplină să îşi pună în aplicare programul electoral, după un scrutin legislativ ce i-a oferit cea mai mare majoritate parlamentară din Republica a V-a, relatează AFP, citată de News.ro. Potrivit rezultatelor definitive – cu excepţia celor 11 mandate pentru francezii din străinătate – La Republique en Marche (REM) şi aliatul său, MoDem, au obţinut 351 de mandate – cu mult peste majoritatea absolută de 289 de mandate.
Însă, cu un nou record de absenteism (57%, faţă de 51,3% în primul tur de scrutin), alegătorii au refuzat să ofere un „cec în alb” noului preşedinte, a scris ieri presa. „Numai absenteismul record umbreşte o victorie pe care niciun analist nu a anticipat-o la începutul campaniei. Venit de nicăieri, Macron este acum peste tot”, scrie Liberation. „În două alegeri şi patru tururi de scrutin, revoluţia En Marche!, în care nimeni nu voia să creadă, a lovit Franţa ca un tsunami”, comentează Le Figaro. Din totalul de 351 de mandate obţinute de majoritatea prezidenţială, MoDem, formaţiunea de centru a lui Francois Bayrou, are 41 şi ar urma, în concluzie, să formeze un grup independent. Alianţa dintre Les Republicains (LR) şi UDI a obţinut 131 de mandate, dintre care 113 LR. Partidul Socialist (PS) nu a câştigat decât 29 de mandate, foarte departe de cele 284 de mandate pe care le avea înainte de alegeri în Adunarea Naţională, însă mai puţin catastrofal decât anticipau unii analişti. La nivel naţional, La France Insoumise (extremă stângă) a obţinut 17 mandate. Liderul formaţiunii, Jean-Luc Melenchon, ales la Marsilia, a anunţat duminică formarea unui „grup parlamentar” LFI. Frontul Naţional a primit opt mandate, iar preşedinta sa, Marine Le Pen, va intra pentru prima dată în camera inferioară a Parlamentului. Şi partenerul său de viaţă, Louis Aliot, a obţinut un mandat. Deşi a obţinut de patru ori mai mulţi reprezentanţi în Adunarea Naţională decât avea anterior, FN nu reuşeşte, totuşi, să formeze un grup parlamentar, pentru care ar fi avut nevoie de 15 deputaţi.
Acest scrutin a fost marcat şi de o premieră în Corsica: alegerea a trei deputaţi naţionalişti – Michel Catellani, Jean-Felix Acquaviva şi Paul-Andre Colombani. Europa Ecologie (Verzi) a dispărut, practic, din camera inferioară a Parlamentului, având un singur ales, pe Eric Alauzet. După acest scrutin, Emmanuel Macron are cale liberă pentru a-şi aplica programul, primele măsuri aşteptate fiind cele legate de „moralizarea vieţii publice” şi reforma dreptului la muncă. Următorul scrutin din Franţa va avea loc pe 24 septembrie, când vor fi aleşi jumătate dintre membrii Senatului, cameră dominată în prezent de dreapta.