Marian Dima

După ce campionatele judeţene de juniori Under 19 şi Under 17 şi-au desemnat câştigătoarele, Federaţia Română de Fotbal a stabilit „împerecherea” judeţelor, pentru meciurile eliminatorii, în vederea stabilirii campioanei naţionale la aceste categorii. Este vorba despre echipele care au participat în competiţiile organizate pe plan judeţean, Prahova fiind reprezentată la Under 19 de către CS Câmpina (foto – antrenor Robert Opatchi), iar la Under 17 de către juniorii echipei AFC Băneşti Urleta (echipă pregătită de Alin Dinu).
Cele două echipe prahovene vor debuta astăzi în faza eliminatorie, câmpinenii părând că au o misiune mai facilă contra campioanei din Dâmboviţa – Unirea Ungureni. În schimb, Băneştiul va da piept cu juniorii Academiei FC Voluntari, echipa ilfovenilor plecând ca mare favorită. Ambele meciuri sunt programate de la ora 17,30, partidele fiind organizate în sistem tur/retur, astfel că, sâmbătă, câmpinenii vor deveni gazde, iar Băneştiul va merge în oraşul care a dat câştigătoarea surpriză a Cupei României.

Juniorii U15 au ratat zonele

Săptămâna trecută, cele două echipe câştigătoare ale competiţiilor judeţene (au fost două serii distincte) la juniori Under 15 au avut programate turneele zonale, ASV Fortuna Câmpina şi Petrolul 52 Ploieşti mergând la Tărlungeni, respectiv Câmpulung Muscel pentru meciurile din grupele preliminare. Din păcate, ambele echipe au ratat accederea în turneele semifinale. Petrolul 52 a învins cu 3-1 pe GŞA Nucet, cu 4-2 pe CSS Braşovia, dar a pierdut meciul decisiv cu Dinamo, scor 3-1 pentru bucureşteni, care au şi „mers mai departe”.
La Tărlungeni, juniorii pregătiţi de Marius Vişan, de la Viitorul Fortuna Breaza, au luat bătaie cu 4-0 de la Tâmpa Braşov şi 12-1 (!) de la Csiksereda Miercurea Ciuc.